Click! a fost cea mai bine vândută publicaţie în perioada octombrie - decembrie 2017, potrivit cifrelor publicate miercuri de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Din punct de vedere al vânzărilor din ultimele trei luni ale anului trecut, cele nouă publicaţii cu distribuţie naţională şi apariţie în regim cotidian în România se clasează astfel: Click!, cu 71.770 de exemplare, Libertatea, cu 39.426 de exemplare, Ziarul Lumina, cu 21.823 de exemplare, Gazeta Sporturilor, cu 17.085 de exemplare, România Liberă, cu 9.755 de exemplare, Evenimentul Zilei, cu 8.809 exemplare, Adevărul, cu 6.037 de exemplare, Ziarul Financiar, cu 3.092 de exemplare, şi Jurnalul, cu 3.044 de exemplare.

Între publicaţiile lunare, cu distribuţie naţională, Practic în bucătarie ocupă primul loc, cu 46.494 de exemplare vândute. Cât le priveşte pe cele săptămânale, Click! de Duminică a vândut cel mai mult, 42.775 de exemplare.

TV Satelit, publicaţie cu o frecvenţă de apariţie bilunară, s-a plasat prima în categoria sa, cu 32.774 de exemplare vândute.

Pentru cele trei luni, cel mai mare tiraj brut declarat al unei publicaţii cu plată este al ziarului Click!, 89.024 de exemplare, urmat de Libertatea, cu 55.022 de exemplare, şi Gazeta Sporturilor, cu 25.239 de exemplare.

BRAT (Biroul Român de Audit Transmedia) este organizaţia industriei de media din România care măsoară audienţa presei scrise şi a mediului online, auditează tirajele (presă scrisă) şi monitorizează investiţiile în publicitate (presă scrisă, online, radio şi outdoor). BRAT este recunoscut ca reper al pieţei de publicitate pentru presa scrisă şi mediul online în ceea ce priveşte rezultatele de audienţă, tirajul publicaţiilor şi traficul site-urilor web.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.