Biblioteca Naţională a României va închide din 10 august Sala de lectură "Alexandre Saint-Georges", ca urmare a numărului mare al cazurilor de Covid-19 la nivelul Capitalei, anunţă instituţia pe Facebook.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sala de lectură „Alexandre Saint-Georges” se află la etajul 5 al instituţiei şi va fi închisă "pentru a evita contactul prin intermediul documentelor", potrivit BNaR. 

Un număr mare de documente aparţinând colecţiilor speciale ale Bibliotecii este disponibil online pe site-ul www.bibnat.ro.

Reprezentanţii Bibliotecii Naţionale amintesc că spaţiile libere pentru lectură din cadrul bibliotecii rămân deschise de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-20.00 şi sâmbătă, între orele 9.00 şi 18.00.

Accesul în Biblioteca Naţională a României se realizează exclusiv în baza cardului emis de bibliotecă şi este condiţionat de respectarea măsurilor de protecţie şi siguranţă afişate la intrare.

Programul de înscrieri în vederea emiterii sau vizării cardului de acces este de luni până joi, între orele 10.00 şi 18.00, şi vineri, între orele 10.00 şi 17.00.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.