Autoritatea care reglementează audiovizualul în Rusia verifică dacă BBC se supune regulilor impuse în Federaţia Rusă

Autoritatea care reglementează audiovizualul în Rusia verifică dacă BBC se supune regulilor impuse în Federaţia Rusă

Roskomnadzor, autoritatea care reglementează audiovizualul în Federaţia Rusă, a anunţat vineri că va face verificări pentru a determina dacă postul BBC World News şi site-urile BBC se supun regulilor din Rusia.

Această decizie vine după ce joi Ofcom, autoritatea de reglementare a audiovizualului din Marea Britanie, a anunţat că televiziunea rusă de stat RT a încălcat regulile privind imparţialitatea după otrăvirea fostului spion Sergei Skripal, în Salisbury, în luna martie. În plus, Ofcom a spus că ar putea amenda sau chiar suspenda licenţa postului rus de ştiri.

Într-un comunicat citat de Reuters, Roskomnadzor a confirmat că verificările sunt un răspuns la acţiunea Ofcom.

„Rezultatele verificărilor noastre vor fi anunţate separat”, a transmis autoritatea rusă.

RT a respins rezultatele Ofcom, spunând că autoritatea britanică a ignorat explicaţiile date şi nu a dat atenţia cuvenită drepturilor sale.

Legat de investigaţia ruşilor, Margarita Simonyan, redactor-şef al RT, a scris pe Twitter: „Presupun că acum ei (Roskomnadzor) vor verifica dacă BBC exprimă puncte de vedere alternative. Cu microscopul”.

Presa de stat din Rusia a criticat în ultimele zile BBC pentru că a încercat să dovedească că Moscova a fost implicată în animarea protestelor de stradă din din Franţa, acuzaţie pe care Rusia a respins-o.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor