Autobuzul cu care Aerosmith a mers prima dată în turneu, în 1964, a fost prezentat în cel mai recent episod al emisiunii "American Pickers" de la History, după ce a fost descoperit de gazdele emisiunii Mike Wolfe şi Frank Fritz, potrivit ultimateclassicrock.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vehiculul din 1964, un International Harvester Metro, având numele formaţiei scris pe o parte, a fost abandonat zeci de ani într-o pădure de lângă Chesterfield, Massachusetts.

Episodul în care a fost prezentat autobuzul, intitulat “Roll Like a Rock Star”, a fost difuzat pe 30 iulie şi poate fi urmărit la cerere pe History.com.

Wolfe şi Fritz au fost chemaţi de noul proprietar al domeniului respectiv, care ştie că persoana de la care a cumpărat proprietatea avea oarecare legături cu Aerosmith, fără să ştie despre ce e vorba.

Pentru a stabili autenticitatea vehiculului, Wolfe a luat legătura cu prietenul său Dan Auerbach de la trupa rock Black Keys. Acesta i-a transmis fotografii ale autobuzului lui Joe Perry, chitaristul de la Aerosmith, care l-a contactat pe Ray Tabano, chitarist co-fondator al celebrei trupe americane până în 1971, rămas însă în bune relaţii cu membrii Aerosmith pentru mulţi ani. Tabano locuia în apropiere, aşa că a putut verifica la faţa locului autobuzul şi a confirmat că este original. A şi adus o fotografie cu el în interiorul maşinii.

“Nu mai ţin bine minte, dar au cam trecut vreo 40 de ani de când am intrat în autobuz”, a spus Tabano despre "hotelul pe roţi" al celor de la Aerosmith. “Conduceam de la Boston la New Hampshire pentru un comision de concert de 125 de dolari. După ce plătea benzina, mâncarea şi altele, rămâneam cu câte 3 dolari fiecare. Autobuzul îmi aminteşte despre umilele începuturi şi mă uit acum unde a ajuns trupa. Este extraordinar”, a adăugat el.

Aerosmith va cânta în direct la NBC pe 15 august şi este de aşteptat să facă un anunţ cu privire la apropiata aniversare a 50 de ani de la înfiinţare.

Wolfe şi Fritz au plătit 25.000 de dolari pentru autobuz şi rămâne de văzut cum vor valorifica această achiziţie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.