Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a transmis o scrisoare deschisă către Guvernul României şi către premierul Ludovic Orban în care afirmă că ”niciodată drepturile credincioşilor ortodocşi şi ale clericilor de a se ruga nu au fost atât de mult batjocorite”, cum se întâmplă în această perioadă, şi că trebuie denunţate public abuzurile pe care prim-ministrul le-ar orchestra şi pe care forţele de ordine le exercită asupra credincioşilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Arhiepiscopul Tomisului începe scrisoarea amintind de incidentul de miercuri, de la o biserică din Constanţa, când poliţiştii au amendat 39 de persoane care nu purtau mască de protecţie şi nu respectau măsurile de distanţare fizică.

“Incidentul petrecut la Constanţa în dimineaţa zilei de de 25 noiembrie 2020, cu prilejul sărbătoririi hramului Bisericii Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina din cartierul Tomis Plus, când poliţiştii şi jandarmii au brutalizat şi amendat credincioşii prezenţi la slujbă, ne întăreşte convingerea, încă o dată, dacă mai era nevoie, că ne aflăm noi clerul, împreună cu credincioşii ortodocşi, în faţa unor mari abuzuri, pe care autorităţile le săvârşesc din ce în ce mai des, probabil sub îndrumarea dumneavoastră tacită”, a afirmat ÎPS Teodosie.

El a afirmat că niciodată drepturile credincioşilor şi ale clericilor de a se ruga nu au fost atât de mult batjocorite.

“Este inadmisibil ca articolul 29 din Constituţia României, alineatul (1) şi alineatul (5), să fie încălcate cu atâta naturaleţe de către autorităţile locale pe care le coordonaţi prin miniştrii de resort. Niciodată drepturile credincioşilor ortodocşi şi ale clericilor de a se ruga nu au fost atât de mult batjocorite. Credincioşii Bisericii Ortodoxe Române şi slujitorii ei sunt obligaţi acum să îndure umilinţa şi frigul, să se expună unor grave probleme de sănătate din pricina temperaturilor scăzute (care afectează sistemul imunitar)  şi de dragul măsurilor exagerate, lipsite de logică şi luate de necunoscuţii dumneavoastră specialişti, în dispreţ total faţă de normele de drept, de credinţa şi tradiţiile poporului român, care consideră că anularea unui drept fundamental, de exercitare şi exprimare a credinţei, nu reprezintă mare lucru, raportat la pandemia care ne încearcă”, a mai transmis Arhiepiscopul Tomisului.

El a afirmat că doreşte să denunţe public abuzurile pe care premierul le-ar fi orchestrat şi pe care forţele de ordine le exercită asupra credincioşilor şi asupra clerului.

“Am îndurat suficient, de la începutul acestei pandemii, împreună cu toţi oamenii de bună-credinţă din această ţară şi am respectat măsurile sanitare luate iniţial, în mod responsabil. De această dată, însă, trebuie să denunţăm public abuzurile pe care le orchestraţi, şi pe care forţele poliţieneşti şi de jandarmerie le exercită asupra noastră, într-o ţară europeană care se vrea a fi democrată şi nu aflată sub dictatură şi teroare”, a explicat înaltul prelat.

El a mai anunţat că nu doreşte să fie călcat în picioare dreptul de a-l cinsti pe Sfântul Apostol Andrei.

“Nu vom îngădui acum, ca dreptul de a-l cinsti aşa cum se cuvine, pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, să ne fie călcat în picioare de cei care nu au frică de Dumnezeu şi se închină unei ştiinţe absurde, care nesocoteşte pe om în integralitatea sa: trup, dar şi suflet. Ce veţi face? Ne veţi bate, amenda, aresta şi executa pe toţi cei care vom merge să ne rugăm la Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei, în ziua prăznuirii sale ?!? Veţi asmuţi justiţia şi forţele de ordine împotriva propriilor fraţi şi surori pentru a vă atinge scopurile fixate?”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului. 

El a amintit că în decembrie 1989 oamenii nemulţumiţi de abuzurile puterii s-au adunat la Timişoara, la casa pastorului reformat László Tőkés, transmiţându-i premierului Ludovic Orban să nu subestimeze dorinţa oamenilor de a striga din nou în stradă la Constanţa şi în alte părţi ale ţării „cu noi este Dumnezeu”.

“În luna decembrie a anului 1989, oamenii cu credinţă în Dumnezeu, profund nemulţumiţi de abuzurile puterii, s-au adunat la Timişoara în jurul casei pastorului reformat László Tőkés, căruia i se făcea atunci o nedreptate, mult mai mică în raport cu dorinţa noastră legitimă de a ni se respecta credinţa şi demnitatea. Nu subestimaţi dorinţa oamenilor de a striga din nou în stradă la Constanţa şi în alte părţi ale ţării „cu noi este Dumnezeu”, pentru a se putea ruga şi trăi liber, fără o nouă dictatură. Un dram de înţelepciune în plus v-ar putea readuce în ultimul ceas, dumneavoastră şi colaboratorilor în suflete omenia, credinţa şi dreapta simţire pe care se pare că raţiunile pandemiei vi le-au întunecat”, a mai afirmat Înalt Prea Sfinţitul Teodosie.

Arhiepiscopul Tomisului transmite în finalul scrisorii deschise că doreşte ca Dumnezeu să dăruiască premierului gândul cel bun, să lase oamenilor libertatea de a-L cinsti pe Dumnezeu, “ca şi El să vă mai îngăduie acolo unde credeţi că v-aţi înveşnicit”.

“Dumnezeu să vă dăruiască gândul cel bun pentru a face ceea ce este cu adevărat de folos oamenilor din această ţară şi a nu lupta cu înverşunare împotriva Lui Dumnezeu şi a celor care cred în El. Doar o dată Fiul lui Dumnezeu s-a lăsat batjocorit... Lăsaţi-le oamenilor libertatea de a-L cinsti pe Dumnezeu, ca şi El să vă mai îngăduie acolo unde credeţi că v-aţi înveşnicit. Cu nădejdea că încă Dumnezeu mai poate lucra în mintea şi în inima dumneavoastră”, a mai afirmat Arhiepiscopul Tomisului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.