Câteva zeci de angajaţi ai Radio România au semnat o scrisoare deschisă, luni, prin care au cerut prim-ministrului Sorin Grindeanu şi ministrului pentru relaţia cu Parlamentul, Graţiela Gavrilescu, identificarea unei soluţii pentru restabilirea legalităţii în situaţia incompatibilităţii lui Ovidiu Miculescu, preşedinte-director general al Serviciului Român de Radiodifuziune (SRR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ştim că, potrivit Legii 41/1994, singura instituţie în măsură să desemneze şi să demită membri ai Consiliului de Administraţie al SRR este Parlamentul României. Cu toate acestea, ţinând cont de faptul că Ovidiu Miculescu a fost nominalizat de Guvernul României pentru poziţia de membru al C.A al SRR, având în vedere că rămânerea sa în această funcţie de înaltă demnitate publică, împotriva şi chiar în dispreţul unei hotărâri judecătoreşti definitive, poate afecta nu numai imaginea Radioului Public, ci şi pe cea a Guvernului, vă solicităm punctul de vedere cu privire la situaţia în care se află Societatea Română de Radiodifuziune precum şi identificarea unei soluţii pentru restabilirea legalităţii”, au transmis semnatarii.

Angajaţii au precizat în scrisoare că situaţia în care se află Societatea Română de Radiodifuziune prejudiciază imaginea şi credibilitatea instituţiei. 

”Decizia definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost urmată de ceea ce nu poate fi catalogat altfel decât ca o «tăcere asurzitoare» din partea domnului Ovidiu Miculescu. Domnia sa nu şi-a depus demisia – un act de imediată moralitate, care ar fi avut darul de a proteja imaginea SRR – şi nici măcar nu a găsit de cuviinţă să ofere o explicaţie publică privitoare la starea în care se află sau intenţiile sale”, au mai arătat semnatarii.

Ei au amintit că preşedintelui-director general i-a fost solicitată demisia printr-o altă scrisoare deschisă, iniţiată la o săptămână după ce s-a pronunţat instanţa.

Angajaţii au adăugat că după două săptămâni de la acea solicitare, Ovidiu Miculescu nu a răspuns şi că, ulterior, într-o altă scrisoare deschisă, angajaţi ai radioului public au solicitat punctul de vedere al Consiliului de Administraţie al SRR cu privire la situaţia în care se află instituţia începând cu 31 ianuarie, fără a primi deocamdată un răspuns.

”Ne-am adresat dumneavoastră deoarece considerăm că suntem într-o situaţie de urgenţă care nu a avut precedent în istoria SRR şi pe care legea nu a anticipat-o. În contextul în care opinia publică solicită insistent respectarea criteriilor de integritate, apreciem că acestea trebuie asumate atât de demnitarii aflaţi sub incidenţa lor, conform legii, cât şi de autorităţile care desemnează respectivii demnitari. De asemenea, credem că responsabilitatea Guvernului nu se poate opri numai la nominalizare şi că veţi găsi cea mai bună soluţie pentru a asigura deplina domnie a legii”, au mai precizat semnatarii, menţionând că se exprimă în calitate de avertizori publici. 

Scrisoarea deschisă a fost semnată de peste 50 de angajaţi ai SRR de la Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova şi Reşiţa. 

Angajaţi ai Radio România i-au cerut Consiliului de Administraţie (CA), printr-o scrisoare deschisă transmisă pe 13 februarie, să convoace în regim de urgenţă o şedinţă extraordinară în urma căreia să precizeze public poziţia faţă de situaţia în care se află SRR şi să identifice o modalitate prin care să aplice decizia definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din 31 ianuarie, potrivit căreia preşedintele-director general (PDG), Ovidiu Miculescu, s-a aflat în stare de incompatibilitate.

Prima scrisoare deschisă a fost urmarea unui demers început cu o săptămână mai devreme, când mai mulţi angajaţi ai SRR au protestat, cu pancarte şi tricouri inscripţionate “Kompatibil”, faţă de rămânerea lui Ovidiu Miculescu în funcţie după pronunţarea instanţei. Protestatarii i-au transmis lui Ovidiu Miculescu şi o scrisoare deschisă în care i-au solicitat demisia. Zeci de angajaţi ai Radio Romania s-au alăturat, pe 13 februarie, grupului iniţial.

Pe 15 februarie, organizaţia de media ActiveWatch a sesizat Comisiile de cultură ale Parlamentului în legătură cu incompatibilitatea în care se află Ovidiu Miculescu, cerând să fie adoptate măsurile care se impun pentru restabilirea legalităţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.