Separarea Operei de Operetă este o soluţie reparatoare, care ar putea soluţiona tensiunile care afectează, de câteva luni, Opera Naţională Bucureşti, o instituţie care ”a băgat în tocătoare mai mulţi directori succesivi”, crede András István Demeter, fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, astăzi coordonator cu atribuţii de director al Casei de producţie TVR. Acesta este trimis în judecată, în acelaşi dosar cu Răzvan Dincă, directorul suspendat al ONB.