Istoricul Adrian Cioroianu a fost numit miercuri în funcţia de manager interimar al Bibliotecii Naţionale a României (BNaR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a semnat pe 1 septembrie 2021 ordinul de numire a noului manager interimar al Bibliotecii Naţionale a României.

Această funcţie este ocupată de Adrian Cioroianu - istoric, autor, jurnalist şi om politic român, ministru al Afacerilor Externe în perioada 2007-2008.

„Îi doresc mult succes domnului Adrian Cioroianu, care are o misiune aparte în peisajul cultural actual. Am încrederea că numirea dumnealui, datorită erudiţiei şi experienţei vaste, va crea o punte coerentă între instituţie şi publicul cititor, un nou raport cu societatea”, a transmis ministrul.

Cioroianu a fost europarlamentar (2007), ambasador al României pe lângă UNESCO până în anul 2020, iar în perioada 2012-2015, decan al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, unde susţine cursuri şi în prezent, având gradul didactic de profesor.

A absolvit Facultatea de Istorie de la Universitatea Bucureşti în anul 1993 şi are un masterat în istorie la Universitatea Laval din Quebec, Canada (1996-1997), „Diplome d’Etudes et des Recherches Approfondies”. Cursurile de doctorat în istorie le-a urmat la aceeaşi universitate din Quebec (1997-2002) şi le-a încheiat cu teza de doctorat „Mitul, Imaginea şi Cultul liderului în România comunistă”. Activitatea sa include şi domeniul media.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.