Castelul Huniade, Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Copii Timişoara, Biblioteca Judeţeană Timiş şi Liceul Tehnologic Special "Gheorghe Atanasiu" ar putea fi renovate prin Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, a anunţat Consiliul Judeţean Timiş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, administraţia judeţeană va depune proiecte prin care se solicită finanţare pentru reabilitarea acestor clădiri. Programul are un buget alocat de 200 de milioane de lei din credite bugetare şi 500 milioane de lei credite de angajament, iar finanţarea este de 100%, fără a fi nevoie de cofinanţare din partea beneficiarilor.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean, "programul este unul multianual, de interes şi utilitate publică, derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 212/2022 şi vizează atât clădirile de locuinţe multietajate, cât şi clădirile publice. Cererile de finanţare pot fi depuse de autorităţile publice locale şi centrale, fiind aplicat criteriul primul venit - primul servit". 

În vederea consolidării şi reabilitării clădirilor, se pot finanţa, de la bugetul de stat, inclusiv cheltuielile legate de asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiţii, cele legate de elaborarea proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie, verificarea tehnică a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie, asistenţa tehnică din partea proiectantului, cheltuielile pentru realizarea investiţiei de bază, cele pentru organizarea de şantier, precum şi cheltuielile diverse şi neprevăzute.

Programul oferă posibilitatea de a se interveni pentru reabilitarea şi consolidarea unor clădiri cu rol important în viaţa culturală şi socială de la nivelul comunităţilor locale, asigurând atât un grad sporit de siguranţă în utilizare, cât şi repunerea în valoare a patrimoniului material, arată Consiliul Judeţean Timiş. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.