Actorul Marius Manole, care se află în repetiţii la spectacolul "Richard al III-lea", ce va avea premiera săptămâna viitoare, a publicat pe Facebook un mesaj video prin care îşi îndeamnă colegii artişti să se alăture protestului magistraţilor faţă de OUG 7.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Duminică, 3 martie, înaintea spectacolului "Revizorul" de la Teatrul Naţional, voi fi alături de colegii mei în faţa teatrului, vă vom aştepta acolo purtând o banderolă albă la mână, banderolă pe care o vom purta de acum înainte până când acel OUG va fi retras. Acea banderolă albă înseamnă pentru noi libertate de expresie, înseamnă că suntem alături de magistraţii care au avut curaj şi au ieşit în stradă, înseamnă că susţinem statul de drept", este mesajul actorului. 

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

"Îndemn toţi colegii din teatrele din România să iasă duminică, 3 martie, chiar dacă au, chiar dacă nu au spectacol, şi să le arătăm astfel guvernanţilor că nu cedăm, că nu suntem un popor uşor de umilit şi de îngenuncheat şi că sunt încă oameni care luptă pentru libertate. Hai, România!", a spus Marius Manole. 

OUG 7 care modifică prevederi din legile justiţiei a fost criticată vehement de magistraţi şi a determinat proteste ale acestora, inclusiv suspendarea activităţii. Cei mai vehemenţi dintre criticii actului normativ, printre care şi DNA, au cerut abrogarea acestei, ca unică soluţie de deblocare a situaţiei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.