Actorul Cristi Iacob este noul jurat în show-ul "Te cunosc de undeva!" şi, în cel de-al 13-lea sezon al emisiunii de la Antena 1, care începe din 8 septembrie, va fi alături de Ozana Barabancea, Andreea Bălan şi Aurelian Temişan, acordându-le concurenţilor punctele pentru actorie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am fost luat prin surprindere de propunere, dar am zis: de ce nu? Cu cinci ani în urmă îmi luasem la revedere de la televiziune, preferând să mă dedic teatrului. "Te cunosc de undeva!" însă este un show cinstit, curat şi vizibil şi am acceptat propunerea fără să stau prea mult pe gânduri”, spune Cristi Iacob.

De asemenea, el îi va pregăti pe concurenţii noului sezon pe partea de actorie şi îşi doreşte ca aceştia să vadă în el, în primul rând, un prieten. "Nu-mi place suficienţa, nu-mi place nici lenea, de aceea va trebui ca ei să muncească. Nu plec la drum cu preconcepţii şi îi voi acorda fiecăruia şanse de sută la sută. De asemenea, îmi doresc ca ei să vadă în mine un prieten, nu un gâde", mai spune Cristi.

Juratul mărturiseşte că nu îi va fi uşor atunci când va trebui să critice anumite prestaţii, în timpul show-ului. "Mi-e greu să critic oamenii. Dar o să le spun adevărul!", promite el.

Cristi Iacob (50 de ani) s-a născut la Galaţi şi a absolvit Institutul Naţional de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti, în anul 1992. A jucat în numeroase piese de teatru, lungmetraje şi scurtmetraje şi, pe parcursul carierei, a obţinut mai multe premii, printre care: "cel mai bun actor în rol principal" pentru interpretarea rolurilor Zanetto Veneţianul, Zanetto Marinarul şi Zanetto din Bergam, în spectacolul "Trei gemeni veneţieni", de Antonio Collalto, în cadrul Festivalului Naţional de Comedie Galaţi, 2015; premiul pentru interpretare masculină pentru rolul Matei din pelicula "În film la Naşu’ " (2012), regia Christina Iacob, Dublin 2013; premiul "Makhila de bronz" şi premiul de interpretare pentru rolul Pepe din filmul "Pepe şi Fifi" (1994), regia Dan Piţa, Aracachon, 1995. În prezent, face parte din trupa Teatrului Mic din Capitală.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.