Academia Europeană de Film (EFA) va protesta marţi în faţa ambasadei ruse din Berlin pentru eliberarea cineastului ucrainean Oleg Senţov, care se află într-o închisoare din Rusia, unde, de aproximativ două luni, face greva foamei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La acţiunea susţinută şi de Academia de Film Germană, de Academia naţională de Arte şi Amnesty International vor participa regizori, producători, profesionişti din industria filmului şi activişti, potrivit The Hollywood Reporter.

Data de 10 iulie este şi a 58 zi de grevă a foamei pentru Senţov, care execută o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.

În vârstă de 41 de ani, regizorul a început greva foamei pe 14 mai şi cere Moscovei să elibereze toţi prizonierii politici ucrainieni.

Personalităţi din Rusia şi alte ţări au cerut eliberarea lui Senţov, între ele numărându-se scriitorul Stephen King şi regizorul Andrei Zvyagintsev. Academia Europeană de Film, Pen America, Federaţia Regizorilor Europeni de Film şi Clubul Producătorilor Europeni se numără între organizaţiile care au cerut guvernului rus eliberarea regizorului ucrainean.

Senţov, activist pro-ucrainean şi regizor, a fost reţinut în Crimeea în 2014, după ce Rusia a anexat peninsula, fiind acuzat că a pus la cale un atac.

El a negat acuzaţiile, dar a fost găsit vinovat de terorism şi trimis pentru 20 de ani la închisoare.

Manifestaţia de marţi va avea loc între 17.00 şi 18.00, ora Germaniei, iar potrivit EFA sunt aşteptaţi să participe peste 50 de persoane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.