Universitatea de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca a inaugurat, în premieră în România, o locaţie într-un shopping center, la Iulius Mall. Aici, clienţii pot achiziţiona lactate şi brânzeturi certificate bio, ouă ce provin de la găini crescute la sol, ulei de floarea soarelui presat la rece, mezeluri produse după reţete tradiţionale, uleiuri esenţiale, plante aromatice şi ceaiuri, precum şi Echibiotic, un complex activ format din şase tipuri de tulpini de probiotice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iulius Mall Cluj găzduieşte prima locaţie din ţară a unei universităţi într-un shopping center, unde sunt comercializate produse din producţia proprie, fiind un bun exemplu de transfer tehnologic dinspre mediul academic spre cel economic. În acest fel, se valorifică şi experienţa de cercetare şi practica studenţilor, ce sunt astfel aduse şi mai aproape de publicul larg. Este vorba despre Universitatea de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, care mai are deschise alte două magazine în oraş şi care a inaugurat, la parterul Iulius Mall, un stand, unde îi întâmpină pe clienţi cu lapte de vacă, brânză de burduf şi telemea de vacă certificate bio. Oferta este completată cu ouă ce provin de la găini crescute la sol şi ulei de floarea soarelui presat la rece, acestea provenind de la Staţiunea Didactică Experimentală a universităţii, Ferma Cojocna, judeţul Cluj. La stand se mai găsesc vinuri aromate, ce provin de la Staţiunea Viticolă Apoldia Maior, Apoldu  de Sus, judeţul Sibiu, dar şi mezeluri ce sunt realizate în staţiile pilot ale Facultăţii de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor USAMV Cluj-Napoca şi vândute sub brandul Gourmeticus Academicum. Uleiurile esenţiale, plantele aromatice, ceaiurile, precum şi Echibiotic, un complex activ format din şase tipuri de tulpini de probiotice, sub semnătura prof. dr. Dan Vodnar, întregesc oferta pe care clienţii o găsesc la stand.

„Deschiderea standului cu produse proprii ale USAMV Cluj-Napoca este un succes pentru noi din mai multe perspective: transferul tehnologic şi de cunoştinţe dinspre universitate spre mediul de business, exemplul de bune practici oferit studenţilor în perspectiva alegerii unei cariere după absolvire, dar şi prezentarea produselor sănătoase din fermele şi staţiunile noastre publicului larg, cu accentul pus pe valorizarea produsului local. Ne bucurăm, de asemenea, să anunţăm preţuri promoţionale în această lună la toate vinurile noastre Vinea Apoldia Maior şi la uleiul de floarea soarelui presat la rece, de la Ferma Cojocna. Aşteptăm clienţii Iulius Mall cu o gamă variată de produse, a căror calitate este cunoscută şi apreciată de câţiva ani”, a spus Prof. dr. Andrea Bunea, prorector cu Asigurarea Calităţii la USAMV Cluj-Napoca.

Prin acest nou parteneriat, Iulius Mall Cluj îşi continuă direcţia de susţinere a antreprenorilor şi producătorilor locali, încurajând consumul de produse autohtone, dar amplifică şi oportunităţile de colaborare dintre mediul universitar şi cel de business.

  • Iulius Mall Cluj este gândit pentru a creşte calitatea vieţii clujenilor, să creeze un impact pozitiv asupra economiei, să sprijine formarea tinerelor generaţii, să susţină antreprenoriatul românesc şi nu numai. Acestea sunt doar câteva dintre direcţiile strategice de business ale companiei IULIUS, care se regăsesc atât la Cluj-Napoca, cât şi în celelalte investiţii din ţară, iar toate eforturile demarate până în prezent, dar şi planurile de viitor în acest sens au scopul de a crea acţiuni şi proiecte sustenabile pentru comunităţile locale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.