După un sezon de toamnă extrem de reuşit, FCSB a încheiat anul 2023 pe prima treaptă a podiumului Ligii 1. Roş-albaştrii au adunat 44 de puncte în 21 de meciuri şi iernează la 8 puncte deasupra rivalilor de la CFR Cluj. Ardelenii nu au avut parte de cel mai bun start de sezon, dar au recuperat pe parcurs şi au ajuns pe locul 2, poziţie care încă le dă speranţe la câştigarea titlului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Asta după ce anul trecut au oprit seria succeselor, care ajunsese la cinci reuşite consecutive. Pe lângă CFR Cluj, FCSB se va lupta pentru titlu şi cu Universitatea Craiova şi, conform tuturor probabilităţilor, Rapid. Asta dacă nu cumva una dintre cele două echipe va claca în sezonul de primăvară şi va rata prezenţa în play-off. La pândă stau FC Hermannstadt, U Cluj, dar şi Petrolul sau U Craiova 1948.

FCSB, în sfârşit aproape de titlu

De prezenţa în play-off se pot considera sigure, de altfel, doar FCSB şi CFR Cluj, având în vedere punctele acumulate şi valoarea loturilor. Rapid, Craiova, Sepsi sau Farul au iernat pe locuri de play-off, dar ar putea oricând să traverseze o perioadă slabă şi să îşi piarză poziţiile favorabile. Astfel, pare că lupta la titlu va fi o afacere în doi, între FCSB şi CFR Cluj. Cotele la pariuri pe Liga 1 îi indică pe roş-albaştri favoriţi cerţi în faţa ardelenilor. FCSB are cota 1,36 la câştigarea campionatului, în vreme ce ardelenii sunt cotaţi cu 4,33, la data redactării acestui articol. Cea de-a treia favorită este Rapid Bucureşti. Formaţia care a încheiat anul 2023 cu Cristiano Bergodi pe banca tehnică are cota 15,00 la titlu, dar are nevoie de un sezon de primăvară impecabil pentru ca această cotă să aibă vreo şansă de fructificare.

Universitatea Craiova este un alt club care are mereu vise de campioană, dar nici bulgarul Igor Petev nu a reuşit să îi facă pe olteni să aibă cu adevărat comportament de campioni. Craiova a încheiat anul 2023 cu o înfrângere şi două egaluri, contra lui Hermannstadt, respectiv Poli Iaşi şi UTA. Astfel, pare greu de crezut că oltenii vor avea cu adevărat şanse la campionat, lucru sugerat şi de cota de 15,00 oferită de către bookmakeri. Totuşi, speranţele nu mor niciodată pe stadionul Ion Oblemenco.

Surprinzătoare în acest sezon a fost forma slabă a campioanei Farul Constanţa. Echipa lui Gică Hagi a terminat anul pe locul 6, cu 30 de puncte, dar a avut foarte multe sincope, cota dobrogenilor la un nou succes în campionatul românesc fiind una uriaşă în prezent: 51,00.

În concluzie, FCSB este principala favorită la titlu în Liga 1 şi are şansa să întrerupă, în sfârşit seceta care durează de nouă ani. Totuşi, bucureştenii vor avea de înfruntat o opoziţie foarte puternică, venită din partea multiplei campioane CFR Cluj. Un cuvânt greu de spus l-ar putea avea şi rivalii bucureşteni de la Rapid, în vreme ce Universitatea Craiova păstrează şi ea speranţe la titlu. Alege-ţi favorita de pe prima scenă a fotbalului din România şi pariază cu grijă pe preferaţii tăi în cursa către titlu!

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.