Sunt aproape 5 milioane de persoane care au menstruaţie în România, dintre care aproximativ 1 milion de fete şi femei sunt încă afectate de sărăcie menstruală, ruşine şi stigmă în 2023. Vorbim totuşi despre o funcţie naturală a corpului la a cărei normalizare pot contribui şi companiile, cu atât mai mult pentru că fenomenul ajunge să afecteze şi performanţa la locul de muncă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Deci, ar trebui luată în considerare asigurarea absorbantelor şi tampoanelor gratuite la locul de muncă pentru angajate? Da, şi îţi spunem în acest articol 3 motive pentru care poate fi o decizie responsabilă şi foarte benefică pentru orice companie. Vorbim azi despre o iniţiativă super cool a brandului românesc Enroush pentru a susţine sănătatea şi integritatea femeilor la job!

1. Se creează un mediu de lucru inclusiv şi echitabil

Există un grup sanitar la biroul tău? Ia hârtia igienică, e gratuită şi la dispoziţia angajaţilor? Sigur că da, şi nu există dubii că este o necesitate normală şi esenţială pentru toată lumea.

Menstruaţia nu este cu nimic diferită (cu excepţia faptului că afectează doar femeile). Este tot o funcţie normală şi naturală a corpului, şi tot o necesitate de bază. Gestionarea demnă şi sigură a menstruaţiei intră tot în categoria condiţiilor de igienă minime.

Pune-ţi această întrebare: Oare e echitabil să ignorăm această nevoie numai pentru că vizează doar femeile?

Şi iată primul motiv pentru care este o decizie excelentă să propui conducerii produse menstruale gratuite la locul de muncă fie că ai o funcţie de management, fie că pur şi simplu lucrezi acolo. E o dovadă de responsabilitate socială şi grijă faţă de angajate, prin care se creează un mediu de lucru ce promovează egalitatea între genuri la locul de muncă şi normalizarea funcţiilor naturale ale corpului.

2. Este stimulată creşterea productivităţii

Când angajatele sunt sănătoase şi se simt bine, respectate şi incluse la locul de muncă, fără nicio îndoială creşte şi productivitatea.

Nu doar că scade absenteismul pentru că femeile nu mai simt nevoia să-şi prelungească pauzele să ajungă la magazin şi să-şi cumpere produse menstruale, absorbante zilnice, sau chiar să rămână acasă pentru a-şi menţine o igienă corespunzătoare.

Ci simplul confort mental că sunt acceptate şi că pot oricând să beneficieze de igienă şi produse menstruale chiar acolo este o formă de stress management care le permite să fie concentrate şi cu adevărat prezente la locul de muncă. Iar acest lucru are ca rezultat o performanţă mai bună şi o colaborare mai strânsă între angajaţi.

3. Le prezinţi celorlalte femei o alternativă mai sănătoasă la produsele convenţionale, astfel ajutându-le să facă alegeri sănătoase

Chiar dacă de multe ori nu vorbim despre sărăcie menstruală în mediul companiilor, în multe dintre cazuri problema dezinformării şi a alegerilor nesănătoase rămâne de actualitate. Ce vrem să spunem cu asta?

Chiar dacă au acces la produse menstruale, multe dintre femei încă nu ştiu să facă diferenţa dintre alegerile sănătoase şi sustenabile, şi cele care pot fi nocive atât pentru sănătatea lor, cât şi pentru mediul înconjurător. Aşa că ai oportunitatea să le prezinţi tu această alternativă şi să le încurajezi să încerce o protecţie mai sănătoasă, selectând cu grijă materialul produselor menstruale pe care le propui la job.

Ne referim aici la faptul că produsele convenţionale pot conţine plastic, parfumuri şi o mulţime de alte chimicale care provoacă iritaţii şi alergii şi care au nevoie de sute de ani pentru a se descompune. Asta în condiţiile în care există absorbante şi tampoane hipoalergenice, biodegradabile şi sustenabile, cum sunt cele de la Enroush, făcute doar din bumbac 100% organic şi atât, pentru a proteja sănătatea intimă a femeilor dar şi planeta.

Proiectul Enroush “Menstruaţii la job” - o iniţiativă centrată pe sănătatea femeilor

La noi în ţară, brandul românesc ENROUSH a introdus deja o astfel de iniţiativă prin care normalizează menstruaţiile la locul de muncă şi susţine sănătatea femeilor cu absorbante şi tampoane din bumbac 100% organic certificat GOTS. Au super absorbţie pentru a preveni scurgerile accidentale şi totodată nu provoacă alergii, iritaţii sau mancarimi vaginale căci nu conţin niciun fel de substanţe toxice. În plus, sunt sustenabile, reducând impactul asupra mediului.

"Accesul la produse menstruale sănătoase la locul de muncă nu este doar o comoditate, ci o expresie a respectului şi susţinerii faţă de bunăstarea femeilor. În plus, această iniţiativă arată că suntem o societate care investeşte în sănătatea şi demnitatea tuturor angajaţilor săi, creând un mediu de lucru mai empatic şi echitabil." - Carmen Lumina Scalisi, Fondator ENROUSH

Enroush colaborează deja cu o mulţime de bănci, corporaţii, companii şi instituţii, schimbând zi de zi dinamica la locul de muncă şi creând o atmosferă de lucru mai plăcută, mai confortabilă şi mai responsabilă. Dacă şi tu îţi doreşti să contribui la conturarea unei lumi în care nu există fenomenul de shaming şi de discriminare al femeilor la menstruaţie, noi îţi recomandăm cu încredere să aduci în discuţie brandul Enroush şi să ceri produse menstruale gratuite la locul de muncă pentru a începe schimbarea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.