Astăzi a fost lansată campania naţională „Contrabanda e boală grea!”, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Centrul Vămii Române pentru Formarea Echipelor Canine, recent înfiinţat în Pantelimon.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Contrabanda e boală grea!”, lansată în parteneriat cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), Direcţia Generală a Vămilor (DGV), Poliţia de Frontieră, Poliţia Română, cu sprijinul JTI România, urmăreşte informarea publicului referitor la efectele negative ale contrabandei asupra economiei şi societăţii. Prin mesajul puternic ancorat în actualitate, campania îşi propune să capteze o audienţă cât mai largă, contribuind la creşterea gradului de conştientizare a consecinţelor contrabandei:  proliferarea criminalităţii, prejudicierea bugetului de stat, stoparea dezvoltării economice la frontiere.

Campania va fi susţinută prin afişaj stradal în judeţele cele mai afectate de comerţul ilicit, în Bucureşti şi toate zonele de frontieră, precum şi pe TVR şi online pe www.faracontrabanda.ro şi pe www.facebook.com/faracontrabanda.ro.

Limitarea circulaţiei cauzată de pandemie şi eforturile conjugate ale autorităţilor au dus la scăderi istorice ale comerţului ilegal (7,7% în iulie, cel mai mic nivel înregistrat în ultimii 15 ani). Odată cu revenirea la normalitate, trendul se poate, însă, inversa.

Printre cele mai eficiente instrumente de luptă împotriva contrabandei se numără echipele canine mobile. În această toamnă, 19 câini s-au alăturat echipelor canine ale Vămii, fiind deja implicaţi în stagii de formare.

„Salut iniţiativa tuturor celor implicaţi în lupta împotriva traficului ilicit de produse, şi în special de ţigarete. Trebuie menţionate rezultatele bune ale inspectorilor Direcţiei Generale a Vămilor în protejarea veniturilor bugetului de stat. Vom implementa cât mai multe măsuri de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale, pentru că îmi doresc să avem o economie dezvoltată corect şi echitabil. Dotarea punctelor vamale din România cu echipamente de scanare performante este vitală, mai ales că beneficiile acestei achiziţii vor compensa investiţiile. Acest demers trebuie accelerat, de aceea am adăugat în Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi această componentă, de reformă a autorităţii vamale, în valoare de peste 64,3 milioane euro. Cu toate acestea, indiferent de gradul de sofisticare tehnică, sunt remarcabile abilităţile şi devotamentul acestor echipe canine, special antrenate pentru a fi un mijloc eficient de luptă împotriva contrabandei”, a declarat Ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu.

„În 2020, comerţul ilegal cu ţigarete a înregistrat un nivel mediu de sub 10%, cel mai mic din ultimii 15 ani. Şi în anul în curs, contrabanda cu produse din tutun se menţine la cele mai mici niveluri. Direcţia Generală a Vămilor va continua să deruleze acţiuni de amploare pentru combaterea traficului ilegal, în strânsă colaborare cu instituţiile abilitate ale statului, precum şi cu mediul privat onest. În momentul de faţă, în punctele vamale din România sunt active, şi cu sprijinul JTI, 44 de echipe canine mobile, specializate în depistarea ţigaretelor, drogurilor şi a numerarului. De asemenea, derulăm de mai bine de zece ani în parteneriat cu JTI campanii publice de conştientizare a efectelor profund negative ale contrabandei cu ţigarete asupra economiei şi a societăţii. Comerţul ilegal cu produse accizabile e un fenomen complex, care poate fi combătut doar prin colaborare şi parteneriat”, a declarat directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, Marcel Simion Mutescu.

„Combaterea fenomenului contrabandei cu ţigarete continuă să reprezinte o prioritate pentru Poliţia de Frontieră, sens în care sunt derulate acţiuni în toate zonele de competenţă, independent sau în colaborare cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în domeniul fiscal sau ordine si siguranţă publică. Şi în acest an, eforturile poliţiştilor de frontieră au fost concretizate în capturi aproape zilnice în zona de competenţă. Astfel, în primele nouă luni, poliţiştii de frontieră au reţinut în vederea confiscării, aproximativ 2,5 milioane pachete cu ţigări de contrabandă, cu o valoare aproximativă de 30 milioane lei, precum şi importante cantităţi de tutun. De asemenea, prin parteneriate încheiate cu producătorii de ţigarete a fost dezvoltat şi segmentul de prevenire a acestui fenomen care prejudiciază nu doar veniturile la buget, ci reprezintă şi un real pericol pentru societate, alimentând infracţionalitatea şi crima organizată. De-a lungul anilor, Poliţia de Frontieră Română a colaborat cu JTI Romania într-un cadru mai larg, fiind derulate mai multe campanii publice naţionale şi regionale de conştientizare a efectelor negative ale comerţului ilegal cu ţigarete, care reprezintă o dovadă a efortului comun pe care îl depun instituţiile de aplicare a legii şi producătorii de tutun pentru stoparea traficului ilegal de ţigarete”, a declarat inspectorul general al Poliţiei de Frontieră, chestor principal de poliţie Liviu Bute.

„Eforturile constante ale Poliţiei Române, pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu ţigări, au dus la atingerea acestui nivel minim al pieţei negre. Acţiunile susţinute ale poliţiştilor au demonstrat eficienţa lor, atât prin volumul de dosare penale instrumentate, controale efectuate, cât şi prin numărul de capturi realizate. Acest demers a putut fi îndeplinit doar prin strânsa colaborare cu partenerii instituţionali şi reprezentanţii mediului privat”, a declarat comisar-şef de poliţie Aurel Dobre, Director al Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, Poliţia Română

„Scăderea contrabandei cu ţigarete înseamnă creşterea pieţei legale, concretizată în încasări mai mari pentru bugetul de stat. În 2020, un an de criză fără precedent, veniturile din acciza la ţigarete au fost singurele în creştere, cu 10,9% mai mult decât in 2019. Conform execuţiei bugetare pe primele opt luni ale anului 2021, veniturile provenite din acciza pe tutun au crescut cu 11,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Aceasta pentru că piaţa neagră s-a situat în 2020 sub nivelul mediei europene de 10%, tendinţă menţinută şi în 2021. Foarte important, politica fiscală a fost predictibilă, iar cadrul de reglementare nu a suferit schimbări radicale şi neaşteptate. Suntem convinşi că aceste campanii anuale de informare a publicului larg despre consecinţele comerţului ilegal asupra economiei şi societăţii, desfăşurate de-a lungul ultimului deceniu, precum şi parteneriatele iniţiate cu autorităţile de aplicare a legii încă din 2005, contribuie semnificativ la scăderea pieţei negre. Vom continua şi pe viitor să fim un contribuabil solid, implicat în rezolvarea problemelor comunităţii”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova şi Bulgaria.

JTI România derulează campanii publice anti-contrabandă în parteneriat cu autorităţile din anul 2010.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.