Marţi, 25 aprilie 2023, Comisia Specială a Camerei Deputaţilor pentru Automatizare şi Viitorul Muncii s-a întâlnit în cadrul unei noi sesiuni de lucrări, având ca temă automatizarea în domeniul serviciilor financiare. Dezbaterea a reunit o serie de jucători relevanţi din domeniu, instituţii de profil, autorităţi de reglementare şi control.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Agenda de lucru a fost structurată pe trei piloni fundamentali ai industriei financiare: creşterea eficienţei în sectorul financiar prin automatizare, riscurile şi beneficiile implementării acestui sistem şi blocajele legislative din domeniu.

La începutul sesiunii de lucru, deputatul George Tuţă, preşedintele Comisiei de Automatizare şi Viitorul Muncii, a declarat că “automatizarea în serviciile financiare este un subiect extrem de important, scopul declarat al acestei întâlniri fiind acela de a moderniza statul. În orice democraţie, statul are unele servicii sub forma unui monopol şi nu are tot timpul preocupări de optimizare sau de eficientizare. De aceea, o astfel de Comisie este un model prin care să aducem la aceeaşi masa mediul public, cel privat şi cel academic, pentru a identifica nevoile pe care le întâmpinaţi zi de zi, dar şi soluţiile prin care noi am putea să modernizăm legislaţia, pentru a permite creşterea calităţii vieţii pentru cetăţeni.

Discuţiile au vizat subiecte precum avantajele automatizării serviciilor finaciare - unele dintre schimbările aşteptate fiind eficienţa sporită prin reducerea costurilor şi a timpului necesar de finalizare a sarcinilor/ serviciilor; acurateţea serviciilor financiare; satisfacţia sporită a clienţilor prin îmbunătaţirea experienţelor. Alte subiecte abordate au fost analiza riscurilor şi beneficiilor automatizării, tentativele de fraudă şi atacurile cibernetice fiind o preocupare generală în domeniu, dar şi birocraţia şi blocajele legislative, care pot fi obstacole majore în reglementarea automatizării sectorului financiar.

Principalele concluzii ale dezbaterii din Comisia Specială subliniază nevoia rapidă de adaptare a furnizorilor de servicii financiare pentru a rămâne competitivi. Aceştia vor trebui să pregătească forţa de muncă pentru schimbările inevitabile, să deruleze investiţii în optimizare şi recalificare, fără să uite educaţia financiară permanentă. Factorul uman este şi rămâne în centrul tehnologiei.

Comisia de automatizare şi viitorul muncii este un proiect tânăr – astăzi s-a derulat a treia întâlnire publică. Încercăm să fim această placă turnantă între problemele pe care le întampină mediul de afaceri cu nevoia instituţiilor publice de a avea o reglementare clară şi preocupările academice.  Dacă nu vom conlucra în acest mod, nu vom reuşi să ţinem pasul cu capacitatea fintech-urilor, care doar în ultimii ani au plasat circa 50 de unicorni la nivel mondial.”, a declarat preşedintele Comisiei Speciale, la finalul dezbaterii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.