În Monitorul Oficial nr. 556/21 iunie 2023 au fost publicate două decizii, Nr.4/2CN/2023 şi Nr.5/2CN/2023, emise de Colegiul Medicilor Stomatologi din România, care restrâng şi limitează activitatea medicului stomatolog şi diferenţiază tipul de manopere în funcţie de diferite specializări, având impact direct şi imediat atât asupra pacienţilor, cât şi asupra activităţii medicilor stomatologi din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Este vorba despre Decizia 4/2CN/2023, care priveşte aprobarea competenţelor medicului stomatolog, respectiv ale medicului stomatolog specialist (absolvent al unui rezidenţiat într-o specialitate stomatologică) şi Decizia 5/2CN/2023, care priveşte aprobarea competenţelor medicului specialist în specialitatea Chirurgie dento-alveolară.

Având în vedere că, până în anul 2004, pentru a practica Stomatologia în calitate de absolvent al unei facultăţi de profil cu diplomă de licenţă, rezidenţiatul în specialitatea „Stomatologie generală” nu era obligatoriu, iar manoperele permise erau limitate doar într-o mică măsură, în perioada 2004-2020 nu a mai fost organizat concurs de rezidenţiat în specialitatea de „Stomatologie generală”, ci doar pentru specialităţile Chirurgie Maxilo-Facială, Chirurgie Dento-alveolară, Ortodonţie.

Din anul 2020, specialitatea de „Stomatologie generală” a fost reintrodusă şi are o durată de 3 ani. Având în vedere faptul că numărul de absolvenţi cu diplomă de licenţă (între anii 2004-2020 un număr de 15.000 de absolvenţi, la care se adaugă alte câteva mii din anii 2020-2022) este mult mai mare decât numărul de locuri la rezidenţiat, majoritatea medicilor au practicat stomatologia generală conform competenţelor stabilite prin decizia CN 49/2012.

Mai mult, Directiva 2005/36/CE precizează în mod clar şi explicit „Formarea de bază în stomatologie oferă competenţele necesare pentru toate activităţile de prevenire, diagnostic şi tratament privind anomaliile şi bolile dinţilor, gurii, maxilarelor şi ţesuturilor conexe”.

Această Directivă Europeană a fost transpusă în lege prin Hotărârea de Guvern nr.469/24.06.2015 privind aprobarea criteriilor minime obligatorii de autorizare şi acreditate pentru programele de studii universitare de Medicină, de Medicină Dentară, Farmacie, Asistenţă medicală generală, Moaşe, publicată în Monitorul Oficial nr. 511 din 9.07.2015.

Reprezentanţii medicilor stomatologi din România susţin că cele două decizii publicate în Monitorul Oficial nr.556/21 iunie 2023 restrâng dreptul de practică pentru un număr foarte mare de stomatologi, deşi, până la data publicării celor două decizii, au fost întrunite toate condiţiile necesare pentru exercitarea profesiei, în baza prevederilor legale, anterioare.

Medicii care mi-au sesizat aceste aspecte solicită abrogarea imediată a celor două acte normative.

„Problema cu aceste „noi competenţe” sau mai bine zis cu „defalcarea” lor este următoarea: Facultatea de Stomatologie-profil medical, este o facultate de specialitate în sine. În baza examenului de licenţă, medicii stomatologi primesc dreptul de a efectua o serie de acte terapeutice, deoarece competenţele specialităţilor medicale rezultă din Curiculele de Pregătire, stabilite de Ministerul Sănătăţii prin lege. Acum, medicii stomatologi sunt puşi în situaţia de a nu mai putea efectua o serie de manopere de bază, şi nici intervenţii uzuale pacienţilor care au afecţiuni generale.

Aceste decizii publicate în Monitorul Oficial, care produc astfel de efecte dezastruoase atât asupra corpului medical al stomatologilor, cât şi asupra pacienţilor trebuiesc abrogate imediat.

În cazul în care nu se va întâmpla acest lucru, abuzurile vor continua până acolo încât o specializare întreagă, cum este cea de Stomatologie va fi sfărâmată în N supra-specializări, pacientul ajungând să plătească pentru un dinte tratat măcar manoperele a trei medici specialişti diferiţi, la un preţ direct proporţional cu anii de specializare ai fiecăruia.

Fondul principal al problemei este că nicio instituţie nu are drept legal şi constituţional să anuleze studii universitare acreditate de stat.

În acest context, cu atât mai mult, conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi - instituţie care ar trebui să apere şi să reprezinte interesele celor care-l formează - nu are dreptul să modifice competenţe stabilite legal de către Ministerul Educaţiei şi cel al Sănătăţii.

De asemenea, articolul 512, pct. 2, litera c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, modificată în 2022, stipulează că „În domeniul formării profesionale, Colegiul Medicilor Stomatologi din România are următoarele atribuţii: Colaborează în domeniul său de competenţă cu Ministerul Sănătăţii la elaborarea metodologiei de acordare a gradului profesional, a tematicii de concurs şi la elaborarea Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico- dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de  asistenţă medicală.”

Colegiul Medicilor Stomatologi România nu stabileşte competenţe, ci doar colaborează la elaborarea acestora. Fapt din care rezultă că CMSR şi-a depăşit atribuţiile.

Mai mult, conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi din România prin aceste decizii, ne transmite faptul că noi, medicii fără o specializare punctuală, suntem depăşiţi ca profesionalism, deşi tot Colegiul ne impune anual o serie de cursuri pentru o pregătire medicală continuă, cursuri în baza cărora noi ne putem prelungi anual Dreptul de Liberă Practică.

Concluzia noastră este că prin acţiunile şi deciziile sale neconstituţionale conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi din România creează instabilitate nu numai într-un întreg corp profesional, dar şi în rândul pacienţilor, care nu vor mai ajunge la tratamente decât în stadii avansate ale afecţiunilor dento-alveolare şi bucale. 

În acest context, cerem abrogarea celor două decizii şi demisia întregii conduceri a Colegiului Medicilor Stomatologi din România, care nu mai reprezintă interesele medicilor stomatologi şi nici ale pacienţilor.

Precizăm că au fost demarate toate căile legale pentru oprirea acestor abuzuri şi se folosesc toate mijloacele pentru denunţarea lor.

Există deja trei grupuri mari care coagulează stomatologi din toată ţara şi care au început demararea acţiunilor în instanţă”, se arată într-un memoriu semnat de reprezentanţii a cel puţin 200 de medici stomatologi din România.

În urma interpelării adresate pe acest subiect, îmi exprim încrederea că ministrul Sănătăţii va formula un răspuns pertinent legat de situaţia evidenţiată, şi, de asemenea, va adopta în regim de urgenţă măsurile de rigoare în vederea rezolvării aspectelor abuzive şi discriminatorii expuse, care pot avea efecte nefaste asupra stării de sănătate a populaţiei, mai ales în mediul rural.

 

Deputat PNL Bacău,

ELENA HĂRĂTĂU

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.