Cursul de schimb valutar constituie un subiect important de discutie in tara noastra, din decembrie 1989 si pana in prezent. Practic, el face parte din acele categorii financiare, cele mai cunoscute de catre romani, privit cu simpatie de catre unii si cu ostilitate de catre altii, devenind principalul reper in economia romaneasca, povestea incepand cu marca germana si dolarul, culminand azi cu moneda euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cursul de schimb valutar este pretul unei monede exprimat intr-o alta, definindu-se astfel cat reprezinta o unitate de moneda straina in moneda nationala (cotare directa). Pot fi si exceptii, cum este in cazul lirei strine sau a tarilor din zona euro, unde cotarea este una indirecta, mai exact ea va exprima care este echivalentul in moneda straina la o unitate de moneda nationala.

Raportul dintre cele doua monede este stabilit pe piata valutara, in functie de cerere si oferta. Cu toate acestea, lucrurile nu au stat mereu asa, din punct de vedere istoric. Pana la 15 august 1971, administratia Nixon a decis suspendarea convertibilitatii in aur a dolarului. Ulterior, a urmat un proces de dematerializare a banilor, parafat in anul 1978 prin cel de-al doilea amendament al Fondului Monetar International care avea rolul de a inlocui definitiv etalonul aur cu etalonul devize. In prezent, valoarea fiecarei monede este determinata in functie de puterea ei de cumparare, mai exact, de cantitatea de bunuri si servicii produse de economia respectivei tari.

Care sunt factorii care influenteaza cursul de schimb?

Factorii de baza care pot influenta un curs BNR de schimb sunt inflatia si evolutia contului curent de capital al balantei de plati externe. Pe baza starii acestora, o serie larga de categorii financiar-economice pot actiona asupra cursului de schimb valutar, prin influentarea cererii in raport cu oferta valuta. Pe langa acesti factori, isi pot face loc si starea economiei, politicile economice abordate de catre autoritati, anticipatiile agentilor economici sau evolutiile din mediul politic si social.

In contextul in care factorii acestia si-ar schimba sensul de actiune, s-ar duce la un fenomen de apreciere a monedei national. La randul ei, o apreciere abrupta si neconforma cu realitatile economice poate produce efecte la fel sau chiar mai periculoase decat deprecierea. Asadar, aprecierea monedei nationale trebuie sa asigure o concordanta cu cresterea productivitatii, eficientei si a calitatii in economia unui stat.

De ce este important cursul de schimb valutar?

Pe baza tipului si performantei unei economii, cursul de schimb dobandeste o semnificatie aparte. De pilda, in cazul unor economii in tranzitie sau aflate in curs de dezvoltare, putem asista la un fenomen de ”valutizare”.  Dependenta relatiilor economice cu un anumit stat sau state din uniuni monetare ar putea determina nasterea aceluiasi fenomen.

Cea mai importanta semnificatie a cursului de schimb valutar pentru orice forma de economie este cea data de influenta asupra importurilor si exporturilor. Aprecierea monedei nationale va impulsiona importurile, iar deprecierea favorizeaza exportatorii.

Care este legatura intre banca centrala si cursul de schimb?

Una din functiile pe care le prezinta banca centrala este aceea de „centru valutar”. Intr-un astfel de context, ea conduce politica cursului de schimb, poate stabili si supraveghea reglementarile cu privire la valuta si administreaza rezerva internationala a tarii. Tot ea este cea care calculeaza si publica cursul de schimb de referinta zilnic care are o importanta deosebita din punct de vedere statistic si juridic.

Regimurile cursului de schimb pot fi impartite in regimuri valutare cu curs fix, intermediar sau flotare libera, toate astea, dupa cum se observa, sunt in fuctie de gradul de interventie a bancii centrale. Romania are flotare controlata ca regim valutar stabilit, ceea ce inseamna ca Banca Nationala a Romaniei nu are o anumita banda de fluctuatie predefinita sau o anume tinta de curs, ci intervine in functie de numarul mai mare sau mai mic de indicatori economici. Interventia nu este una automata si poate fi directa sau indirecta.

Cursul valutar constituie un proces care poate fi influentat de numerosi factori de natura diversa, insa la fel de mult, poate si el influenta o intreaga economie sau o functionalitate a unui anumit stat.

viewscnt

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.