Se spune că fiecare ceaşcă de cafea are în spate câte o poveste ce porneşte de la prima boabă selectată, la modul de preparare şi locul în care este savurată. Indiferent dacă o bei la birou, acasă sau într-o cafenea din Le Havre, în timp ce muzica lui Edith Piaf se aude lin dintr-un gramofon ruginit, cafeaua înseamnă perfecţiune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Latt’Espress de la Krups te reînvaţă să savurezi o cafea bine făcută! Un espresso atent preparat înseamnă iubire, iar cum tu eşti un coffee lover, ştii cât de importantă este armonia şi aroma unei ceşti de cafea încântătoare ce se ridică la rangul de artă.

From Coffee with Love

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Sunt zile în care ai face orice pentru o cafea bună, dar vremea şi timpul nu te ajută să dai o fugă până la cafeneaua ta preferată. Ei bine, problema este ca şi rezolvată! Cu espressor-ul automat Latt’Espress de la Krups, cu o putere de 1450W şi presiune 15 bari, poţi savura băutura favorită oriunde te-ai afla, indiferent dacă îţi doreşti un cappuccino cremos, un caffe latte delicios sau un espresso intens.

Datorită sistemului One-Touch-Cappuccino, printr-o singură atingere de buton, te poţi bucura de băutura favorită! Setează râşniţa metalică pentru a măcina boabele de cafea conform preferinţelor tale şi alege intensitatea cafelei pe care ţi-o doreşti! 

Compact, smart and lovely, Krups Latt’Espress are un ecran LCD intuitiv, extrem de uşor de folosit ce-ţi oferă control deplin în selectarea băuturii favorite şi cantităţii dorite.

Iar cum toamna s-a instalat deja serios, băuturile calde sunt de nelipsit din rutina ta zilnică. Datorită sistemului Thermoblock Compact, poţi savura o cafea fierbinte încă de la prima ceaşcă, datorită circuitului scurt de distribuţie a apei, ce împiedică scăderea temperaturii şi îi oferă prospeţimea mult dorită de tine.

You can never say no to coffee!

Despre Krups

Istoria companiei Krups începe în 1846, în Germania. Brandul Krups este recunoscut la nivel mondial ca fiind un expert în cafea, datorită strategiei sale inovatoare, creată de echipele proprii ce au lucrat întotdeauna cu cele mai bune tehnologii. Interesul continuu pentru cercetare şi dezvoltare, testele de performanţă, rezistenţa, standardizarea şi utilizarea, care sunt efectuate în Franţa, ajută brandul să evolueze în fiecare zi şi să ofere produse de calitate excepţională clienţilor săi. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.