Cifra de afaceri înregistrată de JTI în 2019 pentru cele două entităţi cu care îşi desfăşoară activitatea în România, JTI Trading şi JTI Manufacturing, depăşeşte 5,4 miliarde lei (1,1 miliarde euro), în creştere cu 12,5% faţă de anul precedent. 78% din cifra de afaceri, şi anume 4,2 miliarde lei reprezintă sume virate la stat: accize, TVA şi alte taxe, în creştere cu 27% faţă de 2018.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Profitul celor două entităţi JTI în 2019 este de peste 543 milioane lei, în creştere faţă de 2018 cu 13,5%.

„2019 a fost un an bun pentru că nu s-au înregistrat schimbări neaşteptate ale cadrului de reglementare, iar calendarul de accizare a fost respectat, fiind ajustat doar pentru a răspunde cerinţelor exprese ale Directivei europene privind taxarea produselor din tutun. Datorită acestui context legislativ şi fiscal predictibil şi stabil, dar şi eforturilor susţinute ale autorităţior de aplicare a legii, care au continuat să deruleze acţiuni de combatere a contrabandei, nivelul mediu al pieţei negre anul trecut a fost sub 14%. Vom fi şi în acest an alături de Vama Română şi Poliţia de Frontieră, prin programele de sprijin, precum şi prin campaniile publice anti-contrabandă. Sperăm ca la finele anului 2020 să putem raporta rezultate cel puţin la fel de bune. Pe durata pandemiei, nu am disponibilizat şi nu am trimis în şomaj tehnic niciun angajat dintre cei peste 1.200 oameni care lucrează în sediul central, în fabrică şi în birourile de vânzări din ţară. Am plătit taxele, salariile, ne-am protejat oamenii şi am continuat să muncim. În speranţa că politica fiscală şi cadrul de reglementare vor rămâne stabile şi predictibile, iar piaţa legală nu va fi disturbată, dorim să investim în continuare în România, să fim un angajator de top şi un partener de nădejde pentru autorităţi”, a declarat Evgeny Nikolsky, General Manager JTI România, Moldova şi Bulgaria.

JTI este una dintre primele companii multinaţionale care au început să producă în România. Circa 70% din producţia fabricii din Bucureşti merge la export, JTI Manufacturing fiind considerată un centru de excelenţă în cadrul grupului, pentru calitate în execuţie şi eficienţă.

România este al treilea producător european de ţigarete, iar valoarea totală a exporturilor de tutun brut şi prelucrat în 2019 a fost de 948,4 milioane euro, tutunul având o contribuţie pozitivă la balanţa comercială a României de aproape 600 de milioane euro.

Conform ultimei execuţii bugetare anunţate, veniturile provenite din accizele pentru produsele din tutun au crescut în prima parte a anului cu peste 18% (de la an la an), ceea ce înseamnă că sectorul tutunului este unul dintre cei mai solizi contribuabili la bugetul statului.

JTI şi-a început activitatea în România în 1993 (ca R.J. Reynolds), şi a fost una dintre primele companii multinaţionale care a investit pe plan local. JTI se implică activ în comunitate: compania este partener al Festivalului International de Teatru de la Sibiu (FITS), al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), al turneelor muzicale din oraşele mici şi sponsor oficial al Gigi Căciuleanu Romania Dance Company. JTI sprijină Grădina Japoneză din parcul Mihai I (Herăstrău), Căsuţa de Ceai din Muzeul Naţional de Artă şi Centrul de Studii Româno-Japoneze din cadrul Universităţii Româno-Americane. „Întâlnirile JTI”, eveniment lansat în anul 2000, se desfăşoară neîntrerupt de 21 de ani şi a devenit un brand cultural naţional. Compania susţine, din anul 2000, Bursele JTI pentru Jurnalişti, fiind de asemenea partener al Burselor EuropaFM. Din 1998, se desfăşoară programul Seniorii JTI, prin care 45 de vârstnici primesc zilnic o masă caldă, iar de-a lungul anilor compania a colaborat şi colaborează cu Samusocial, Ateliere fără frontiere, ARC şi alte organizaţii neguvernamentale, sprijinind proiecte sociale  prin care sunt susţinute persoane din categorii defavorizate în diverse zone ale ţării.

JTI este unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse din tutun şi produse pentru vapat, cu operaţiuni în peste 130 ţări. Cu sediul la Geneva, Elveţia, JTI are peste 44.000 de angajaţi, fiind membră a grupului Japan Tobacco. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.jti.com.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.