Pe 26 iunie, Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă a României, va găzdui muzica lui Nicola Piovani, unul dintre cei mai mari pianişti internaţionali, compozitor şi dirijor italian. Autor al unor renumite coloane sonore, a colaborat cu unii dintre cei mai mari regizori ai cinematografiei italiene, câştigând premiul Oscar în 1999 pentru muzica filmului La vita è bella.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Concertul lui Piovani va fi o poveste muzicală, interpretată de instrumentele prezente pe scenă – pian, contrabas, percuţie, saxofon, clarinet, chitară, violoncel, acordeon. 

Secvenţele video proiectate pe scenă pe durata concertului vor face referire la colaborările artistice ale Maestrului Piovani în domeniul cinematografiei, teatrului, cu regizori spanioli, francezi, olandezi şi italieni.

Concertul cu titlul “Italia în energia muzicii” este organizat de Institutul Italian de Cultură în colaborare cu Ambasada Italiei la Bucureşti.

În timpul seratei, pentru prima oară în România, va fi înmânat mult râvnitul premiu italian “Leonardo The Immortal Light 2019”, unde aşteptările cu privire la potenţialii destinatari la diferitele categorii sunt foarte mari.

În cadrul spectacolului va avea loc şi recitalul Silviei Mezzanotte, renumită cântăreaţă italiană care, în 1990 a participat la Festivalul de la Sanremo, la categoria Tineri, cu melodia Sarai grande, obţinând locul patru. A fost vocea trupei Matia Bazar între 1999 şi 2004 şi între 2010 şi 2016 când părăseşte definitiv grupul pentru a îmbrăţişa definitiv cariera de solistă.

Prezentatoarea concertului va fi actriţa Madalina Ghenea, care a apărut în videoclip-ul cântecului “Il tempo tra di noi” a lui Eros Ramazzotti, în 2008 fiind protagonista calendarului Peroni iar puţin mai târziu s-a remarcat într-un spot tv pentru o companie telefonică filmat alături de Raoul Bova şi Teresa Mannino. A avut de asemenea numeroase experienţe cinematografice, până în 2014 când participă la castingul pentru filmul Youth în regia lui Paolo Sorrentino, care îi are ca protagonişti pe Michael Caine şi Harvey Keitel.

Realizarea Concertului extraordinar al lui Nicola Piovani la Bucureşti a fost posibilă mulţumită susţinerii oferite de Ducati Energia, un grup cu peste 1200 de angajaţi în 9 fabrici în întreaga lume: Italia, Croaţia, India, Argentina, Brazilia şi România din 2002 cu o fabrică modernă deschisă la Buşteni şi 350 angajaţi. De peste 17 ani, Ducati Energia Romania, joacă un rol deosebit de important pentru economia regiunii Prahova, nu doar ca cifră de afaceri ci şi ca persoane angajate, iar o dată cu noua unitate de producţie din parcul industrial din Ploieşti, inaugurată anul trecut, asigură peste 600 de locuri de muncă. Societatea este unul dintre principalii furnizori ai Enel Romania, acordând o atenţie deosebită eficienţei energetice, oferind o importantă contribuţie tehnologică şi productivă.

Conţinutul artistic al Concertului, locaţia prestigioasă precum şi lista selecţionată a invitaţilor, fac ca acesta să reprezinte unul dintre cele mai aşteptate momente culturale şi mondene ale capitalei. Organizarea tehnică a Concertului va fi asigurată de Andrea Masoni.

viewscnt

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.