Anul acesta, studioul inSIGN by Noblesse Group International a fost desemnat “Best Interior Design Studio in Romania” în cadrul Architecture Awards, competiţie organizată de Build Magazine din Marea Britanie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Desemnarea “Best Interior Design Studio“ este realizată de către un juriu intern aparţinând BUILD MAGAZINE pe baza unor criterii clar stabilite, cum ar fi excelenţă în domeniu, complexitatea şi diversitatea proiectelor şi inovaţiile pe care le aduce pe piaţă compania respectivă. Acest juriu este format dintr-un grup de evaluatori, specialişti în domeniu, care analizează o listă de studiouri de design creată pe baza unei cercetări extinse. Printre membrii juriului se numără directori BUILD, dar şi managerul echipelor de cercetare Jeremy Roe, care se bucură de o experienţă de peste 30 de ani în evaluarea programelor şi concursurilor dintr-o varietate de industrii. Juriul oferă condiţii de concurenţă echitabile pentru toate firmele de design interior selectate, scopul final fiind recunoaşterea celui mai bun şi valoros dintre acestea pe fiecare ţară.

În acest an, în urma analizării tuturor dosarelor nominalizate şi a informaţiilor suplimentare care au stat la baza consolidării nominalizărilor, studioul inSIGN by Noblesse Group International a fost desemnat “Best Interior Design Studio in Romania”.

Concentrându-se pe o multitudine de discipline, Architecture Awards se străduieşte să recunoască şi să plătească un omagiu tututor celor care excelează în domeniul arhitecturii şi designului interior. Dintre toate studiourile de design interior evaluate, de la cele mai mari la cele mai mici, Architecture Awards îi omagiază doar pe cei care au dovedit excelenţă în aceste domenii”, a declarat Kaven Oscar Cooper, Awards Executive.

Architecture Awards este la cea de-a cincea ediţie, cu un feedback uimitor din partea cititorilor, companiilor şi persoanelor care participă la renumitele premii BUILD recunoscute la nivel mondial:

Premiile câştigate de-a lungul timpului de echipa inSIGN by Noblesse Group International sunt o recunoaştere importantă a profesionslismului şi pasiunii întregii echipe, atribute pe care le punem întotdeauna în slujba clienţilor noştri pentru toate categoriile de proiecte de design interior pe care le dezvoltăm şi implementăm, fie că sunt proiecte de hoteluri, sedii de companii sau locuinţe. Această distincţie reprezintă pentru noi dovada faptului că studioul inSIGN este apreciat tot mai mult la nivel internaţional, proiectele noastre răspunzând celor mai exigente cerinţe ale clienţilor noştri”, a declarat Loredana Preda, CEO Noblesse Group International.

Numirea studioului inSIGN “Best Interior Design Studio in Romania” reprezintă pentru echipa de specialişti imboldul de a-şi urma în continuare pasiunea: “De-a lungul anilor am ales să ne înconjurăm de oameni la fel de pasionaţi pentru acest domeniu, am ales să nu facem compromisuri în ceea ce priveşte profesionalismul şi să căutăm continuu cele mai bune soluţii pentru proiectele noastre. Premiul reprezintă o apreciere din partea unor experţi în domeniu pentru valorile pe care ni le-am însuşit. Pentru noi, această recunoaştere este o răsplată binemeritată pentru eforturile depuse şi un impuls de a ne face treaba şi mai bine.”, a afirmat Alessandro Lusito, arhitect de interior şi manager partner inSIGN.

##

Despre Build Architecture Awards

Din 2015, când a fost lansat, în fiecare an prestigiosul Architecture Awards recunoaşte şi omagiază cele mai remarcabile lucrări realizate de designeri, ingineri şi vizionari, ale căror creaţii de design sunt memorabile, inspiraţionale şi măresc orizonturile în acest domeniu.

##

Despre studioul inSIGN by Noblesse Group International

Studioul inSIGN by Noblesse Group International oferă servicii complete de arhitectură şi design interior pentru proiecte rezidenţiale, clădiri de patrimoniu, hoteluri, restaurante, spaţii publice, sedii de companie şi office-uri. Reunind designeri şi arhitecţi talentaţi, cu referinţe impecabile şi cu pasiune în ceea ce fac, echipa inSIGN dezvoltă şi implementează cu succes proiecte de design interior din ţară şi străinătate.

Studioul inSIGN este membru al Asociaţiei Internaţionale de Design Interior din Marea Britanie, alături de cele mai prestigioase birouri de arhitectură de interior din lume. Proiectele sale au primit de-a lungul anilor numeroase premii precum Boutique Award în cadrul „The Most Office”, şi au fost nominalizate în cadrul unor importante concursuri internaţionale de design & arhitectură, cum ar fi: The International Design and Architecture Awards, The International Hotel & Property Awards, Restaurant & Bar Design Awards, “Excellent Architecture” in cadrul German Design Awards, Dezeen Awards.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.