Confindustria Romania nu poate accepta faptul că antreprenorii, managerii, specialiştii care au activităţi economice şi interacţiuni între Italia şi România să nu-şi poată desfăşura activitatea. Într-o perspectivă de colaborare, adresăm din nou ministrului italian al Sănătăţii, Roberto Speranza, o propunere alternativă care ar rezolva, chiar şi doar temporar, această problemă enormă pentru industria italiană din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prin urmare, solicităm o ordonanţă de urgenţă pentru „120 DE ORE”, o măsură provizorie care să permită acestor persoane să se deplaseze între Italia şi România, fără obligaţia carantinei, pentru o perioadă limitată de timp, cu respectarea principalelor reguli de prevenire şi şedere care, pe care noi, Confindustria România, propunem să fie de 120 de ore. De fapt, cele 120 de ore ar include o săptămână obişnuită a celor care lucrează în Italia şi în România, inclusiv prima zi de sosire, luni şi ultima zi de plecare, aproape întotdeauna vineri. Toate acestea ar fi reduse la puţin peste 72 de ore de şedere reală pe teritoriul românesc sau italian. În calitate de preşedinte al Confindustriei Romania şi ca antreprenor, cred că politica trebuie să protejeze pilonii vitali ai economiei unei naţiuni, inclusiv companiile, producţia şi distribuţia, printr-o nouă viziune pe termen lung, mult mai de perspectivă.

Trebuie să înţelegem că numai printr-o planificare rapidă, discutată de diferitele forţe ale ţării şi piaţa muncii, am putea crea baza pentru o repornire.

A sosit timpul să ne gândim şi să acţionăm, ştiind că va trebui să convieţuim mult timp cu covid-19, în care niciun Recovery Found şi nicio economie naţională nu va putea compensa destul de mult un nivel economic, birocratizat, lent şi caracterizată prin ulterioare dificultăţi.

Prin urmare, solicităm oficial ministrului Roberto Speranza să evalueze pozitiv posibilitatea identificării unui punct comun pentru a oferi sprijin economiilor celor două ţări iar această propunere a noastră ar putea fi o soluţie.

De asemenea, considerăm că este de dorit ca normele de punere în aplicare referitoare la orice nou decret privind cele „120 de ore” să poată clarifica fără echivoc toate procedurile care trebuie urmate pentru a profita de această oportunitate.

Propunem un argument strategic pentru companii, suntem singuri în acest demers, dar intenţionăm să continuăm până identificăm la o soluţie. Onoarea Reprezentării trebuie să fie întotdeauna însoţită de onoarea oferirii de soluţii concrete la problemele companiilor, persoanelor şi familiilor, care au nevoie, astăzi mai mult decât oricând, de sprijin, apropiere şi confort. Acest lucru trebuie să aibă loc înaintea competiţiei. Confindustria în România a ales calea transparenţei, a sincerităţii şi a lucrurilor concrete, nu încercăm să fim drăguţi ci să ajutăm şi suntem mândri de acest lucru." Giulio BERTOLA, preşedinte Confindustria Romania.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.