Din ce în ce mai mulţi oameni pleacă din ţară. Poate că ai visat mereu la o experienţă de lucru în străinătate sau poate îţi doreşti o schimbare, dar important este să fii pregătit pentru o astfel de aventură. Şi să ştii exact care sunt schimbările la care trebuie să faci faţă: barierele culturale, procesele administrative sunt de multe ori nişte pietre grele de încercare. Mai mult decât atât, pentru o astfel de mutare trebuie să începi din timp să cauţi un loc de muncă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iar aici, potrivit site-ului wedohr.ro intervine competiţia acerbă de pe piaţa de muncă, dar şi pregătirea puţin mai detaliată a unei aplicări. Şi, evident, un proces mai complicat de primire a job-ului. Aşa că, trebuie să fii pregătit pentru toţi aceşti paşi. E până la urmă o schimbare importanta şi tocmai de aceea găseşti mai jos câteva sfaturi de care ar fi bine să ţii cont înainte de a începe o astfel de experienţă:

AI GRIJĂ CE JOB ALEGI ÎN STRĂINĂTATE

Există job-uri peste tot în lume şi multe dintre oraşe sunt minunate atunci când le descoperi la pas din postura de călător, dar oare sunt potrivite pentru tine? Înainte să începi să aplici pentru un job şi, mai ales, înainte să iei decizia de a te muta în altă în străinătate, documentează-te. Află dacă locul respectiv este potrivit pentru domeniul în care lucrezi şi dacă ai avea potenţial de angajare şi de evoluţie profesională.

Aşa că, înainte să iei orice decizie investighează care este costul de viaţă în acel loc în comparaţie cu oraşul în care trăieşti acum, care este situaţia de pe piaţa de muncă de acolo şi cum te-ai putea integra în oraşul respectiv din punct de vedere cultural, social, economic (caută informaţii despre limbă, tradiţii, oameni, preţuri, orice). 

Şi pentru a înţelege oraşul în care ar urma să te muţi, încearcă să-ţi răspunzi măcar la cele patru întrebări de mai jos: 

  • Câte job-uri sunt disponibile?
  • Care este salariu mediu în ţara respectiv? 
  • Care este salariu mediu pentru jobul tău în ţara respectivă?
  • Care este costul de viaţă în oraşul în care ar urma să te muţi?

ÎNCEARCĂ SĂ FII CANDIDATUL POTRIVIT PENTRU PIAŢA INTERNAŢIONALĂ

Atunci când aplici pentru un job în străinătate procesul de recrutare poate fi acelaşi, însă competiţia este mult mai mare. Nu concurezi doar cu oamenii din ţara respectivă, ci şi cu alţii care, ca şi tine, vor să îşi schimbe oraşul în care trăiesc şi muncesc. De aceea, obiectivul tău atunci când aplici pentru un job în afară este să te faci remarcat pentru piaţa internaţională. Şi iată câteva modalităţi să faci asta: 

  • Demonstrează calităţi de lider: această calitate este esenţială pentru companiile din străinătate. Iar dacă te gândeşti să te muţi din ţară, ar trebui să începi de acum să îţi clădeşti un profil în această zonă – ia iniţiativă la birou, nu evita responsabilităţile în cadrul companiei în care lucrezi acum, fă voluntariat şi încearcă să conduci echipele din care faci parte. 
  • Fii parte dintr-o asociaţie profesională: aproape orice industrie are o asociaţie din care poţi face parte, în acest fel vei putea să te dezvolţi profesional, participând la conferinţe şi seminare, dar mai ales poţi face networking, cunoscând astfel oameni din domeniul tău şi nu numai. În acest fel, vei avea relaţii cu oamenii din aria ta de interes nu doar de pe plan local, ci şi internaţional. 

Ulterior, include toate aceste informaţii în CV pentru ca angajatorii să te remarce şi să vadă că te implici şi ai o experienţă care să le fie necesară în echipă.

Află mai multe despre informaţiile pe care trebuie să le ai atunci când aplici pentru un job în străinătate pe www.wedohr.ro

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.