Alegerea unui cadou, pentru oricine ar fi el, nu este deloc o misiune uşoară. Poate aţi epuizat deja variantele de cadou cu care să mergeţi la sigur, aşa că acum vă doriţi “altceva” sau poate nu cunoaşteţi foarte bine persoana către care se va îndrepta darul vostru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Indiferent de situaţie şi pentru că urmează tot felul de sărbători pentru care veţi dori să achiziţionaţi cadouri diferite, avem pentru voi o veste bună!

Cu o simplă vizită online sau în showroom-urile SensoDays, descoperirea cadoului perfect se va transforma din “misiune imposibilă” în “misiune îndeplinită”.

Secretul? Cadourile corporate, pe care SensoDays le reinterpretează în “cadouri universale” astfel încât să alegeţi dintre ele cele mai potrivite daruri pentru şef, un colaborator profesional important, colegi sau chiar familie şi prieteni.

Cadouri “altfel” care se “asortează” oricărei situaţii

Nu aveţi prea mult timp la dispoziţie şi vreţi un cadou “universal”, dar de calitate şi, mai ales, care să fie apreciat? Cadourile corporate sunt ambalate diferit, sunt alese intuitiv, astfel încât să surprindă prin aspect, eleganţă, rafinament, dar şi … versatilitate.

Aşadar, fie că vă gândiţi la şef, coleg, prieten, soră sau un amic, iată trei soluţii de cadouri corporate potrivite fiecărei variante.

Ambianţa Cube Orange, un set frumos ambalat de la Maison Berger include un difuzor parfum de cameră Berger Bouquet Parfume Cube Orange de Cannelle şi Card parfumat Max Benjamin Festival des Citrons.

Elegant şi special, For Friends Dancing este format din 2 pahare Schott Zwiesel Bar Special Dancing Tumbler, un set Berger Duo Etincelle Bouquet Parfume Cube Grise + lumânare parfumată Exquisite Sparkle – toate ambalate într-o cutie cadou cu închidere magnetică şi fundiţă Navy Blue.

Cum mereu suntem cu gândul la o vacanţă exotică, un alt cadou ideal ar fi şi Travel Exotic, un pachet cu set odorizant de maşină Berger Relaxing Escapade, o rezervă ceramică Soleil Divin˗Cana Villeroy & Boch NewWave Caffe Bee-eater giftbox şi un disc ceramic parfumat Berger Lolita Lempicka.

Seturile de cadou “Pentru ea & Pentru el” – variante SensoDays mai personalizate, cu o notă aparte

Vreţi să mergeţi la sigur, vă doriţi ca acest proces să fie unul rapid şi simplu, dar în acelaşi timp aveţi nevoie şi de un cadou personalizat, cu o notă aparte, destinată special celei sau celui la care va ajunge?

Pe SensoDays, aveţi o mulţime de cadouri “Pentru ea & Pentru el”, însă cele mai speciale rămân tot variantele corporate.

Pentru ea

Orice femeie face din pauza de cafea o mică operă de artă, aşa că ajutaţi-vă prietena, mama, sora, colega sau chiar şefa să se transforme într-o mică artistă cu setul Travel for Her, un pachet în care sunt incluse un odorizant maşină Berger Lolita Lempicka, o cană Villeroy & Boch NewWave Caffe Bee-eater giftbox şi un set şerveţele hârtie Villeroy & Boch Winter Specials C-Napkin Reindeer.

Pentru o “poveste Crăciun” cu aromă de Lolita, o bună idee de cadou este şi pachetul Premium Xmas Lolita Mood. Setul dedicat feminităţii este format din: 2 pahare şampanie LSA International Moya, un suport farfurii Sander Gobelins Around the Tree, Original˗Difuzor parfum cameră Berger Bouquet Premium Lolita Lempicka Transparent, Set odorizant maşină Berger Lolita Lempicka, Disc ceramic parfumat Berger Lolita Lempicka – toate ambalate într-o cutie cadou FoldaBox Large cu închidere magnetică şi fundiţă black.

Pentru el

Notele masculine de eucalipt şi citrice, fundalul de ape curgătoare şi formele porţelanului Zafferano fac din setul Coffee Break Zafferano Blue un pachet potrivit pentru orice bărbat. Include: 2 ceşti şi farfuriuţe cafea Zafferano Blue, set Berger Duo Bouquet Parfume Cube şi o lumânare parfumată 80g Fraicheur d'Eucalyptus.

Un alt cadou masculin special este şi For Friends Whisky Arran, un pachet format din set 2 pahare LSA International Whisky Arran cu suport lemn nuc, un difuzor parfum camera Berger Bouquet Parfume Cube Exquisite Sparkle şi o decoraţiune brad Villeroy & Boch My Christmas Tree Bell Teddies.

Pentru ei, amândoi

Nimic nu e mai plăcut decât un moment special, împărtăşit cu cineva drag. Ghidaţi-vă după asta când faceţi alegerea cadoului pentru un cuplu, iar propunerea noastră este setul Coffee Break Duo Awake Orange, format din 2 ceşti şi farfuriuţe espresso Villeroy & Boch Coffee Passion Awake, un difuzor parfum cameră Berger Bouquet Parfume Cube Orange de Cannelle 125ml şi Decoraţiune Villeroy & Boch Toys Delight Royal Classic Glass Ball Snowman.

Cadouri corporate premium, pentru colaboratorii profesionali importanţi sau oferite în cadrul unor ocazii speciale

Există şi situaţii în care cadourile sunt destinate fie unor persoane importante din domeniul profesional, fie unor oameni dragi, care marchează un moment special în viaţa lor. Tot SensoDays îţi propune darurile perfecte pentru ei, venite şi de această dată din sfera cadourilor corporate.

Premium Xmas Happy Shots asigură atmosfera caldă, de sărbătoare, fiind un set format din 2 pahare LSA International Moya Liqueur, un suport farfurii Sander Gobelins Around the Tree, un difuzor parfum cameră Berger Aroma Happy Fraicheur Aquatique, o lumânare parfumată Berger Aroma Happy Fraicheur Aquatique, un set odorizant maşină Berger Aroma Happy Fraicheur Aquatique, o rezervă ceramică – toate ambalate într-o cutie cadou mare, cu închidere magnetică şi fundiţă black.

Pentru o invitaţie la o escapadă ceva mai nonconformistă, puteţi alege pachetul Exclusiv Sparkling Montegrappa, format din pix Montegrappa Elmo-X, un set 2 pahare şampanie LSA International Space Platinum, o Decoraţiune Villeroy & Boch Annual Christmas Edition Bell 7cm şi o lumânare parfumată Berger Resonance Relaxing Escapade Soleil Divin.

Aveţi destule motive, dar şi exemple pentru care să puneţi aceste cadouri corporate în topul listei voastre de cumpărături. Le găsiţi pe toate la SensoDays, platforma numărul 1 în produse pentru Home Décor, prezentă în peste 150.000 de case din România, cu cel puţin un produs special care să dea farmec şi căldură acelui cămin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.