Într-o ţară în care reclamele la pariuri sportive şi păcănele sunt peste tot, StopJoc.ro apare ca un contra-mesaj necesar: o platformă editorială şi educaţională dedicată celor care simt că au pierdut controlul în faţa jocurilor de noroc.
Potrivit datelor oficiale, românii cheltuiesc anual 5,5 miliarde de lei (peste 1 miliard de euro) pe pariuri, cazinouri şi jocuri de noroc online. În spatele acestor cifre sunt însă oameni reali, familii, datorii, ruşine şi multă tăcere. StopJoc.ro îşi propune să rupă această tăcere şi să ofere, în acelaşi loc, informaţie clară, instrumente concrete de autocontrol şi poveşti reale de recuperare.
Pe StopJoc.ro, utilizatorii găsesc un calculator de pierderi la jocuri de noroc, unde pot introduce suma lunară jucată şi perioada, ca să vadă cât au pierdut, dar şi ce altă viaţă ar fi putut finanţa cu acei bani. Nu este un tool de investiţii, ci un duş rece de conştientizare: cât costă, de fapt, păcănelele şi pariurile în timp.
Pentru cei care nu sunt siguri dacă au sau nu o problemă, platforma oferă un self-test confidenţial de dependenţă de jocuri de noroc. În câteva minute, utilizatorul îşi poate evalua relaţia cu jocul şi va fi încadrat într-un nivel de risc, după care va primi câteva recomandări, explicate pe înţelesul tuturor.
Secţiunea „Opreşte-te acum!” include o serie de ghiduri practice, care îndrumă utilizatorii spre ieşirea din cercul vicios al jocurilor de noroc. Printre ele, un ghid detaliat de autoexcludere la nivel naţional, care explică pas cu pas cum îţi poţi bloca legal accesul la săli de joc, agenţii de pariuri şi platforme online, dar şi cum îţi poţi proteja dispozitivele de site-uri de gambling prin soluţii digitale de tip blocator.
Zona „Adevărul nespus” demontează miturile care hrănesc industria: „ponturi sigure”, tipsteri, bonusuri „cadou” la păcănele sau ofertele „irefuzabile” ale cazinourilor. Materialele explică, într-un limbaj accesibil, cum funcţionează marja casei, RTP-ul (payout-ul) şi mecanismele psihologice care te manipulează şi te fac să crezi că merită să continui să joci.
În rubrica de „Mărturii”, oamenii îşi spun povestea, cu nume reale sau anonime: cum au început să joace, cum au pierdut, cum au recăzut şi ce i-a ajutat să se ridice. Secţiunea „Resurse” include contacte de psihologi specializaţi, grupuri de suport, organizaţii şi instrumente utile pentru cei care vor să se oprească sau să-i ajute pe cei dragi.
Platforma educaţională StopJoc.ro nu este ONG, nu este clinică, nu vinde „soluţii minune”. Este un proiect independent, creat de oameni din zona digitală care au ales să folosească ce ştiu despre online şi marketing nu ca să împingă oamenii spre jocuri, ci ca să îi ajute să spună, la timp, un singur cuvânt: STOP.

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.







