Deputatul PNL, George Tuţă, în cadrul planului de acţiuni dedicate susţinerii educaţiei şi incluziunii financiare, a depus un amendament la bugetul de anul viitor prin care se alocă bani pentru ”Lecţia naţională de educaţie financiară”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Avem 18.000 de şcoli în ţară, iar provocarea pe care am lansat-o este să găsim 18.000 de profesionişti care vor ţine această lecţie-simbol pentru a construi România inteligentă financiar. Sunt încrezător că, prin educarea copiilor noştri, vom avea şi noi, ca părinţi, oportunitatea să ne modernizăm «relaţia» pe care o avem cu banii noştri. De asemenea, generaţia de astăzi va avea oportunitatea să aibă o relaţie sănătoasă şi constructivă cu banii, pentru a-i investi inteligent”, a declarat deputatul George Tuţă.

Amendamentul la Legea bugetului propune suplimentarea creditelor bugetare prevăzute la Anexa nr.3/25 Ministerul Educaţiei/ TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE cu suma de 268 mii lei în scopul realizării de acţiuni educative denumite ”Lecţia naţională de educaţie financiară” la nivelul unităţilor de învăţământ acreditate de stat.

Potrivit prevederilor art.2 din Legea nr.83 din 11 aprilie 2022 pentru instituirea zilei de 11 aprilie ca Ziua Educaţiei Financiare, Ministerul Educaţiei va organiza manifestări publice, simpozioane, seminarii, mese rotunde sau alte tipuri de evenimente publice, în domeniul educaţiei financiare.

Deputatul PNL, George Tuţă, a propus Ministerului Educaţiei realizarea unui parteneriat prin care, în 2024, Ziua Educaţiei Financiare să fie sărbătorită printr-o lecţie în toate cele 18.000 de unităţi de învăţământ de stat înregistrate în România.  

 

Deputat PNL ILFOV

George Tuţă

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.