Adoptarea recentă a Legii Interoperabilităţii, iniţiată de PNL, în urma votului covârşitor dat în Camera Deputaţilor, ca for decizional, reprezintă o reformă fără precedent a livrării serviciilor publice în România, precum şi un alt obiectiv atins din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. În contextul redimensionării digitalizării, concept promovat de PNL atât în Guvern, cât şi în coaliţia de guvernământ, actul normativ votat de Parlament constituie, cu adevărat, finalul birocraţiei şi al dosarului cu şină în instituţiile publice din ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Legea privind schimbul de date între sisteme informatice şi crearea platformei naţionale de interoperabilitate are la bază principiul „o singură dată”. Potrivit acestuia, românii nu mai trebuie să mai prezinte instituţiilor şi autorităţilor acte de stare civilă, documente care privesc bunurile pe care le deţin în proprietate, sau datele lor fiscale existente la ANAF, pentru a beneficia de serviciile publice pe care autorităţile statului sunt obligate să le ofere.

Facilităţile definite prin legea menţionată vor fi aplicabile şi persoanelor juridice, nu doar celor fizice,  astfel încât acestea nu vor mai mai fi nevoite să pună la dispoziţia instituţiilor publice copii ale certificatelor de înmatriculare sau ale certificatelor constatatoare, la fiecare interacţiune cu acestea.

Operaţionalizarea platformei de interoperabilitate va permite ca toate informaţiile necesare să poată fi accesate în timp real de către funcţionarii publici. Simplificarea este atât de relevantă încât salariaţii statului vor avea doar de verificat identitatea solicitantului, fără ca petentul să mai prezinte alte acte justificative sau constatatoare.

Uşurarea la maximum a interacţiunii românilor cu instituţiile şi autorităţile publice va avea şi un impact economic major, aplicarea legii urmând să determine  creşterea PIB-ului cu 0,5% - 0,8% şi, implicit, economii de milioane de euro anual la bugetul de stat.

Intrarea în vigoare a Legii interoperabilităţii reprezintă un alt pas uriaş făcut de PNL, în scopul creării infrastructurii digitale integrate la nivelul instituţiilor din România, precum şi a transparenţei actului administrativ.

Sunt încrezătoare că eforturile făcute de liberali în ideea digitalizării administraţiei publice centrale şi locale vor fi materializate imediat în creşterea gradului de confort al populaţiei, oamenii câştigând fără echivoc timp şi bani în procesul de rezolvare a problemelor legate de conectivitatea cu instituţiile statului.

Deputat PNL Cluj

CRISTINA BURCIU

 

12 iulie 2022

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.