Trump expune o machetă a unui Arc de Triumf în Biroul Oval în timpul vizitei lui Stubb Externe 10 oct 2025
Preţul barilului american de petrol scade sub un prag de 60 de dolari, după acordul în Războiul din Fâşia Gaza Externe 10 oct 2025
Justiţia americană o inculpă pe o magistrată de rang înalt, Letitia James, vizată de Trump Externe 10 oct 2025
Trump prezidează o reuniune care se transformă într-o dezlănţuire împotriva presei Externe 10 oct 2025
Trei tineri arestaţi la Antwerpen, în Belgia, cu privire la un plan al unui atentat jihadist cu dronă vizând ”personalităţi publice”. Ţinta era premierul Bart De Wever, scrie presa flamandă. Un suspect, eliberat în urma unor percheziţii Externe 10 oct 2025
Spania merită dată afară din NATO din cauza cheltuielilor militare insuficiente, afirmă Trump în Biroul Oval. ”Poate că ar trebui să-i excludeţi din NATO” Externe 9 oct 2025
Negociatorul-şef al Hamas Khalil al-Hayya anunţă că a primit garanţii care asigură că ”războiul s-a terminat definitiv” Externe 9 oct 2025
Macron promite, la intrarea lui Robert Badinter în Panthéon, să-i poarte lupta până la ”abolirea universală” a pedepsei cu moartea Externe 9 oct 2025
Trump evocă o vizită în Egipt, la semnarea acordului cu privire la Fâşia Gaza. ”Vom încerca să ne ducem acolo”, anunţă el într-o şedinţă de Guvern la Casa Albă Externe 9 oct 2025
Ministrul Dimian anunţă măsuri, după testele PISA: "Şcoala altfel" şi "Şcoala verde", după acelaşi program şi cu activităţi cu caracter aplicativ / Toţi elevii cu medii sub 7, să participe la activităţi remediale la matematică şi românăastăzi, 09:41
Inteligenţă artificială: Liderul chinez îndeamnă la instituirea unui „cadru amplu de guvernanţă globală” în cazul IA, bazat pe „consens”. China propune crearea unei zone „open source” pentru ţările BRICS ieri, 16:48
Formula 1: Antonelli a câştigat Marele Premiu al Spaniei. Este a opta sa victorie din acest sezonieri, 18:07
Indonezia: Sute de salvatori caută 129 de persoane care sunt încă date dispărute după ce o navă de pasageri s-a răsturnat în Marea Javaastăzi, 07:02
Profit.roEXCLUSIV PREMIERĂ Primul hotel în România, pe locul unei mari foste fabrici, din portofoliul Vastint, cu acționari comuni IKEA
Depozitează pachețelul copilului în recipiente alimentare nontoxice. Care sunt alternativele la cele din plastic
Scolioza idiopatică la copii se poate transmite genetic, mai ales de la mamă la fiică. Când e obligatorie purtarea corsetului
Reţele Electrice România a lansat o licitaţie de peste 65 de milioane de lei pentru modernizarea staţiei Basarabi din judeţul Constanţa
Clubul Năstase & Marica găzduieşte un nou turneu internaţional sub egida Federaţiei Internaţionale de Padel (FIP)
Instanţele din România introduc de marţi „normarea” activităţii. Dosarele care depăşesc capacitatea de procesare vor fi puse în aşteptare astăzi, 12:30
Ministrul Economiei, Irineu Darău: Prima de incoming şi flexibilizarea contractelor de muncă în turism, cele „două bule de oxigen” necesare pentru relansarea sectorului, în 2027astăzi, 12:53
AEP anunţă că subvenţiile acordate partidelor, în luna septembrie, însumează peste 15 milioane de leiastăzi, 12:40
INS: Rata şomajului, în trimestrul II, 2026 a fost de 6,8%, în creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în trimestrul I 2026. Cel mai mare nivel, în rândul tinerilorastăzi, 09:26
SUA îl împiedică pe directorul Organizaţiei Iraniene a Energiei Atomice Mohammad Eslami să participe la Conferinţa Generală anuală a Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice, care se desfăşoară până vineri la Vienaastăzi, 11:40
Cel puţin un mort şi 25 de dispăruţi în Grecia, în urma naufragiului unei ambarcaţiuni cu migranţi. 51 de migranţi salvaţi în largul Insulei Gavdosastăzi, 12:14
Confruntată cu unul dintre cele mai grave focare de virus West Nile din ultimii ani, Grecia e îndemnată să îşi îmbunătăţească sistemul de avertizare timpurie pentru virusastăzi, 10:15
Constanţa: Şase percheziţii la persoane suspectate că au furat combustibil de la o navă/ În urma descinderilor, au fost găsiţi 2.500 de litri de motorină/ Trei persoane au fost duse la audieri astăzi, 15:00Eveniment
Avrămescu (AUR): Nu poţi să vorbeşti de guvern tehnocrat, atunci când trece în Parlament şi are o majoritate. Nu vom vota un guvern din care nu facem parte şi unde nu avem un program de guvernare / Pentru suspendarea preşedintelui avem 119 semnăturiastăzi, 14:58Politic Intern
Trump cere ca o sculptură de artă modernă, Infinity, să fie înlocuită cu o statuie ”colosală” de nouă metri a lui George Washington, la Smithsonianastăzi, 14:55Externe
Comisia Europeană a aprobat ajutoarele de stat de 52 de milioane euro acordate de România crescătorilor de bovine, în urma scumpirilor la combustibili şi îngrăşăminte din cauza crizei din Orientul Mijlociu. Cel mult 50 000 euro per întreprindere astăzi, 14:47Economic
Vasile Blaga: Preşedintele trebuie să se hotărască, trebuie să nominalizeze cât mai repede un candidat de premier / Toată lumea scade în sondaje, în afară de un partid din Parlamentastăzi, 14:45Politic Intern
Salvamontiştii au reuşit să recupereze, după o intervenţie de 34 de ore, trupul neînsufleţit al turistului care a căzut 200 de metri în Munţii Făgăraş/ Intervenţia aeriană nu a fost posibilă din cauza ceţii şi a vântului puternicastăzi, 14:40Eveniment
Florin Jianu, preşedinte IMM România: Firmele din turism au aşteptări moderat optimiste pentru 2027, după scăderea din 2026. Influenţă pozitivă a evenimentelor şi festivalurilor, în acest an astăzi, 14:33Economic
Federaţia de Fotbal din Arabia Saudită condamnă scandările destabilizatoare care fac referire la moartea lui Diogo Jotaastăzi, 14:19SportAbonament
Finlanda, a zecea ţară care se alătură disuasiunii nucleare ”avansate” propuse de Macron ţărilor europene. ”Cadrul prioritar de acţiune rămâne NATO şi UE”, anunţă Alexander Stubbastăzi, 14:02Externe
Trupa byron deschide o bibliotecă în Bucureşti, proiect dedicat lecturii şi comunităţiiastăzi, 13:51Cultură-Media