Ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi urmează să efectueze vineri o vizită în Turcia, care vrea să medieze în vederea unei liniştiri a tensiunilor între Iran şi SUA. Forţele iraniene au ”degetul pe trăgaci” şi sunt pregătite să răspundă, a ameninţat Externe 29 ian 2026
UPDATE-Uniunea Europeană înscrie Gardienii Revoluţiei pe lista organizaţiilor teroriste. Ministrul iranian de Interne, procurorul general, şeful poliţiei şi conducători ai Gardienilor, sancţionaţi. Israelul salută o ”decizie istorică” Externe 29 ian 2026
UPDATE-”Ţarul” frontierelor lui Trump Tom Homan promite ”să restabilească legea şi ordinea” la Minneapolis, după uciderea de la începutul lui ianuarie a doi americani de către agenţi federali Externe 29 ian 2026
Parchetul din Valais deschide o anchetă penală împotriva unui fost însărcinat cu siguranţa la Crans-Montana, după incendiul de la Le Constellation. O delegaţie de schioare italiene se reculege lângă bar, înaintea etapei de Cupă Mondială, care începe viner Externe 29 ian 2026
Un avion columbian cu 15 persoane la bord, inclusiv un deputat, ”dispare” de pe radar cu puţin înainte de aterizare, în apropiere de Venezuela Externe 29 ian 2026
FBI percheziţionează un centru electoral al comitatului Fulton, la Atlanta, aflat în centrul acuzaţiilor împotriva lui Trump în Georgia. Un număr mare de agenţi federali a luat cutii cu buletine de vot depozitate în centru Externe 29 ian 2026
Veterani danezi, furioşi după retragerea a 44 de steaguri cu numele militarilor morţi în Afganistan, de către Ambasada SUA, din ronduri de flori din faţa reprezentanţei. Ei organizează sâmbătă un marş tăcut în semn de protest faţă de declaraţiile lui Trum Externe 28 ian 2026
Iranul ameninţă să răspundă ”cum n-a mai făcut-o niciodată” în cazul unui atac american, după ce Trump ameninţă că ”ceasul ticăie” şi evocă dosarul nuclear. Rubio aşteaptă reluarea manifestaţiior. Merz: zilele regimului numărate ”în săptămâni” Externe 28 ian 2026
NATO trebuie să devină ”mai europeană”, în lumea lui Trump, cere Kaja Kallas la Agenţia Europeană a Apărării, după ce Rutte evocă iluzia apărării europene fără SUA. EDA: Cheltuielile militare au crescut cu 19% în 2023-2024, la 343 mld. €, iar în 2025 se e Externe 28 ian 2026
UPDATE-Agenţi federali implicaţi în uciderea lui Alex Pretti la Minneapolis, suspendaţi din funcţie Externe 28 ian 2026
Inteligenţă artificială: Liderul chinez îndeamnă la instituirea unui „cadru amplu de guvernanţă globală” în cazul IA, bazat pe „consens”. China propune crearea unei zone „open source” pentru ţările BRICS ieri, 16:48
Formula 1: Antonelli a câştigat Marele Premiu al Spaniei. Este a opta sa victorie din acest sezonieri, 18:07
Trafic rutier închis, pe DN 1E, în judeţul Braşov, pentru desfăşurarea Campionatului Naţional de Viteză în Coastăieri, 07:02
UPDATE - Lituania închide aeroportul din Vilnius, iar NATO mobilizează avioane de vânătoare ca răspuns la prezenţa posibilă a unei drone / Suspiciunea s-a dovedit a fi un stol de păsăriieri, 14:28
Profit.roEXCLUSIV FOTO Multe mașini fără RCA, inclusiv Tesla, în traficul din București. Vicepreședintele ASF: Aproximativ 25% din vehiculele înmatriculate nu au RCA! Experiment Profit.ro în trafic și la mașini parcate
Depozitează pachețelul copilului în recipiente alimentare nontoxice. Care sunt alternativele la cele din plastic
Scolioza idiopatică la copii se poate transmite genetic, mai ales de la mamă la fiică. Când e obligatorie purtarea corsetului
Reţele Electrice România a lansat o licitaţie de peste 65 de milioane de lei pentru modernizarea staţiei Basarabi din judeţul Constanţa
Clubul Năstase & Marica găzduieşte un nou turneu internaţional sub egida Federaţiei Internaţionale de Padel (FIP)
Alegeri în Suedia - Incertitudine totală odată cu anunţarea primelor proiecţii ale rezultatelor, care inversează ceea ce indicau exit-pollurileastăzi, 00:08
Trump afirmă că SUA ar putea rămâne în Iran şi ar putea să păstreze petrolul, la fel ca în cazul acordului cu Venezuelaieri, 23:19
Nicuşor Dan, mesaj de Ziua Pompierilor: România are nevoie de o cultură modernă a rezilienţei. Oamenii trebuie să ştie cum să acţioneze în situaţii de criză, iar pregătirea trebuie să înceapă în instituţii, în şcoli, în comunităţile locale şi în familieieri, 11:26
UPDATE - Luptătorul MMA Tolea Ciumac arestat după ce a bătut un bărbat, în urma unui conflict izbucnit în faţa unui local din Centrul Vechi al Capitalei - VIDEOieri, 11:09
Alexandru Nazare a publicat o fotografie de la cununia religioasă: Mulţumim tuturor pentru urări şi gândurile bune!ieri, 11:40
Toţi salvamontiştii din Argeş, implicaţi în recuperarea trupului unui turist care a murit după ce a căzut în Munţii Făgăraş, la Vârful Mircii/ Zona, foarte expusă şi dificilă/ Turiştii, avertizaţi că răspunsul la alte intervenţii ar putea fi întârziatieri, 07:20
Teri Hatcher o înlocuieşte pe Vanessa Williams în rolul Mirandei din musicalul „Diavolul se îmbracă în Prada”ieri, 11:06
Liderii mişcărilor separatiste din Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord se reunesc luni la Cardiffastăzi, 02:08Externe
Trump susţine că plăţile de 5.000 de dolari promise alegătorilor se încadrează „cu uşurinţă” în bugetul federalastăzi, 01:34Externe
Noi atacuri în Strâmtoarea Ormuz şi în Arabia Saudită îi fac pe comercianţii de petrol să se aştepte ca preţurile să crească din nou luni, la redeschiderea pieţelorastăzi, 01:02Externe
Alegeri în Suedia - Incertitudine totală odată cu anunţarea primelor proiecţii ale rezultatelor, care inversează ceea ce indicau exit-pollurileastăzi, 00:08Externe
Trump spune că va elimina taxele vamale impuse de SUA asupra whisky-ului irlandez. Trump a făcut anunţul în mijlocul ovaţiilor, pe un teren de golf din Irlandaieri, 23:48Economic
Serie A: Final de infarct la Sassuolo, unde gazdele au învins in extremis pe Juventus, scor 3-2ieri, 23:40Sport
Meciul Corvinul-Univ Craiova: Filipe Coelho - Suntem la începutul sezonului în campionat. Mai sunt multe puncte în joc ieri, 23:26Sport
Trump afirmă că SUA ar putea rămâne în Iran şi ar putea să păstreze petrolul, la fel ca în cazul acordului cu Venezuelaieri, 23:19Externe