Percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe, într-un dosar care vizează înşelăciuni în domeniul pariurilor sportive/ Persoane din cadrul unui club de fotbal, inclusiv jucători, ar fi influenţat şi alterat rezultate ale unor partide din Liga a III-a - VIDEO Eveniment 25 feb 2026
John Davidson a acordat primul său interviu şi a explicat ticurile sindromului Tourette după ce a strigat insulte la premiile BAFTA: „Am simţit un val de ruşine” Entertainment 25 feb 2026
Şeful Pentagonului îi dă un ultimatum companiei Anthropic pentru a ridica restricţiile asupra AI-ului său Externe 25 feb 2026
Brazilia: 30 de morţi şi aproape 40 de dispăruţi, în urma unor inundaţii şi alunecări de teren Externe 25 feb 2026
Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti: O mare problemă pentru noi este să înţelegem, să respectăm nişte ore de vizită într-un spital / Ce spune despre cei care agresează medici şi nu respectă regulile Sănătate 25 feb 2026
Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti: A merge la serviciu înseamnă nu doar să-ţi respecti programul, ci înseamna să munceşti/ Eu, de exemplu, anul trecut am făcut 760 şi ceva de intervenţii chirurgicale Sănătate 25 feb 2026
Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti: Sunt spitale publice în lumea asta, în Europa, în care medicii n-au contracte de muncă pe durată nedeterminată / Au contracte negociate Sănătate 25 feb 2026
Centrul Infotrafic: Circulaţia rămâne oprită pe DN 67C, între localităţile Novaci şi Rânca, din cauza viscolului/ Restricţii pe DN 5D, în judeţul Giurgiu, pe sensul către vama cu Bulgaria/ Trafic îngreunat pe A1, în Giurgiu, din cauza unui accident Social 25 feb 2026
Singurul cinematograf din Franţa care proiectează filmul „Odiseea” în format IMAX 70 mm are toate biletele vândute până în septembrieieri, 10:36
Ciprian Ciucu: Nu ne convine deloc situaţia ca România să aibă un guvern fără puteri depline / Am vorbit cu Ilie Bolojan. Nu se agaţă de putere / Premier tehnocrat: Ştiu că s-au avansat nişte nume, asta pot să vă zic, dar nu ştiu care sunt acele numeieri, 22:22
UPDATE - Militarii intervin pentru a devia cursul Dunării spre Centrala Nucleară Cernavodă / Contraamiralul Marcel Neculae: Aşteptările au fost să dislocăm stânca Pârjoaia. Nu s-a întâmplat / Am speranţa ca până marţi vom avea efectul aşteptat - VIDEOieri, 14:09
Profit.roVIDEO Umbrărescu a venit cu un utilaj gigant pentru 3 ore de muncă specială pe noul drum expres din România, Brăila - Galați
Spotmedia.roImagini șocante din Grecia: Șoferii continuă să circule pe un pod prăbușit de 3 ani (Video)
Primul studiu observaţional desfăşurat pe Via Transilvanica despre impactul mersului pe jos asupra sănătăţii fizice şi emoţionale. Înscrie-te şi tu
Coral Companies lansează, în această toamnă, Coral Community, o platformă digitală dedicată comunităţilor din clădirile de birouri
Ministrul Apărării, întrebat dacă dronele venite în România sunt parte dintr-o provocare sau accidente: E fină diferenţa / De unde până unde trebuie să-mi consum eu resursele Armatei Române să dau jos cu nişte drone care intră ilegal la mine în ţarăieri, 22:07
Garda de Mediu avertizează că fotografiile publicate în mediul online nu ţin loc de sesizări pentru încălcarea legislaţiei de mediu: Nu ne oferă toate pârghiile legale pentru a interveni eficientieri, 15:58
Premierul Ilie Bolojan, solicitat să dispună măsuri pentru fluidizarea traficului în punctul de frontieră Sculeni – Oamenii reclamă cozi interminabile şi timpi de aşteptare excesivi / Duminică, la 36 de grade, într-o oră s-au avansat doar 300 de metriieri, 20:15
Tragedie în Indonezia: Cel puţin cinci morţi şi zeci de dispăruţi după ce un feribot a luat foc în largul insulei Madura - VIDEOieri, 20:58
Tenis: La doar 16 ani şi primul său turneu WTA, rusoaica Liutova a câştigat titlul la Memphisieri, 23:47Sport
Diplomat rus: Peste 35 de minori au fost ucişi şi aproximativ 300 răniţi în urma atacurilor Ucrainei din 2026ieri, 23:36Externe
Iranul anunţă că este aproape de un acord cu Sultanatul Oman privind Strâmtoarea Ormuzieri, 22:58Externe
Primarul general al Capitalei: Sunt vreo 50 de şantiere în Bucureşti / Nu se putea altfel. Dacă vrei să pui un oraş la punct, dacă vrei ca să-l aranjezi, nu poţi să nu ai şantierieri, 22:51Politic Intern
Real Madrid salută decizia FIFA de a renunţa la proiectul de vânzare parţială a drepturilor comerciale ale competiţiilor saleieri, 22:35Sport
DRONĂ EXPLODATĂ LA CONSTANŢA – Miruţă: România trebuie să facă tot ce poate pentru a sprijini Ucraina / Dar una-i una, alta-i alta - consecinţele nu pot să fie cu o dronă ajunsă în portul Constanţaieri, 22:34Politic Intern
Ciprian Ciucu: Nu ne convine deloc situaţia ca România să aibă un guvern fără puteri depline / Am vorbit cu Ilie Bolojan. Nu se agaţă de putere / Premier tehnocrat: Ştiu că s-au avansat nişte nume, asta pot să vă zic, dar nu ştiu care sunt acele numeieri, 22:22Politic Intern
Ministrul Apărării, întrebat dacă dronele venite în România sunt parte dintr-o provocare sau accidente: E fină diferenţa / De unde până unde trebuie să-mi consum eu resursele Armatei Române să dau jos cu nişte drone care intră ilegal la mine în ţarăieri, 22:07Politic Intern