Salvatorii montani, alertaţi că două persoane au nevoie de ajutor în Munţii Bucegi / Suferă de hipotermie şi nu se mai pot deplasa Eveniment Abonament 7 mai 2026
Autoritatea pentru Digitalizarea României atrage atenţia asupra unei campanii de phishing care vizează utilizatorii platformei Ghişeul.ro Social 7 mai 2026
Oana Gheorghiu, prezentând diferenţele dintre două tipuri de listare la bursă: Sunt politicieni din România care pretind că le ştiu pe toate, fără să aibă, de fapt, habar de nimic / Unii au rămas tot cu manipularea din anii '90 – ”Nu ne vindem ţara” Economic 7 mai 2026
Întâlnirea dintre Papa Leon şi Marco Rubio a fost „prietenoasă şi constructivă”, potrivit unui oficial american Externe 7 mai 2026
Doi bărbaţi, unul de 58 şi altul de 80 de ani, au fost arestaţi pentru că ar fi violat în repetate rânduri o fetiţă de nouă ani/ Anchetatorii au stabilit că cei doi ar mai fi violat şi alte minore, rude cu ei sau din anturajul lor - VIDEO Eveniment 7 mai 2026
Directorul exerciţiului MOBEX Alba-Hunedoara, întrebat dacă la precedentele exerciţii de mobilizare s-a constatat că sunt rezervişti inapţi din punct de vedere militar: Vârsta medie a lor este destul de ridicată/ Starea medicală, în media populaţiei civil Social 7 mai 2026
Grad de absorbţie de 66% a fondurilor europene din domeniul sănătăţii, fiind în plată peste 1.800 de proiecte / Facturi de aproape 500 milioane lei care trebuie procesate rapid / Unele proiecte, scoase din PNRR, întrucât nu au şanse de finalizare la timp Sănătate 7 mai 2026
Nuclearelectrica - Durata opririi Unităţii 2 a CNE Cernavodă va fi prelungită. Unitatea 1 intră în oprire planificată din 10 mai Economic 7 mai 2026
Rezerviştii din Alba şi Hunedoara sunt mobilizaţi în perioada 11 – 15 mai / Ce alte exerciţii de mobilizare vor mai avea loc anul acesta Social 7 mai 2026
Bihor: Incendiul de la groapa de gunoi din Oradea a fost stins/ În schimb, pompierii continuă operaţiunea în cazul focarelor din zona împădurită dintre Şuncuiuş şi Vadu Crişului - VIDEO, FOTO Eveniment 7 mai 2026
UPDATE - Gabi Mureşan, fost campion cu CFR Cluj şi primar al comunei Apold, a murit la doar 44 de ani / Mesajele transmise de Federaţia Română de Fotbal, de CFR Cluj şi de PNLieri, 08:43
UPDATE - Bonnie Tyler, interpreta piesei „Total Eclipse of the Heart”, a murit la vârsta de 75 de ani/ Prim-ministru: „Ţara Galilor a pierdut un adevărat simbol”/ Cliff Richard: „Avea o poftă molipsitoare de viaţă”/VIDEOieri, 12:20
UPDATE - Călăraşi - Plan Roşu de Intervenţie, activat după ce un autocar şi un TIR s-au ciocnit pe DN 21 / 16 pasageri, între care 12 minori, au fost răniţi / Restricţii de traficieri, 16:05
Operaţiune INTERPOL în aproape o sută de state, inclusiv România, pentru combaterea fraudelor bazate pe inginerie socială: Peste 142.000 de victime identificate şi peste 5.800 de persoane arestate / Specialist: Reţelele exploatează psihologia umanăieri, 19:39
Profit.roULTIMA ORĂ Cea mai mare tranzacție cu malluri din România s-a finalizat. AFI cumpără 6 centre comerciale de la MAS și le relansează sub un nou brand
Dr. Cristian Viişoreanu, fondatorul Institutului Sânului, a fost acreditat ca Master Surgeon in Breast Treatment
Reţele Electrice România lansează o licitaţie de până la 387 milioane de lei pentru lucrări în instalaţiile electrice de înaltă tensiune
Electrogrup, selectat pentru lucrările EPC la parcul eolian Peştera II, unul dintre cele mai mari proiecte eoliene onshore din România
Elevii Centrului de engleză EKA din Bucureşti au depăşit media mondială Cambridge la fiecare examen din 2025
Radu Miruţă, după ce a însoţit corveta ”Contraamiral August Roman” în drumul din Turcia către România: O navă modernă, bine construită, care mai are câţiva paşi pentru a fi pregătită pentru misiunile complexe / Corveta a întâlnit Fregata Regele Ferdinandieri, 22:27
Diana Buzoianu, despre refacerea Salinei Praid: Anul acesta sper să avem şantierul deschisieri, 23:28
NATO a trecut cu bine la Ankara peste o nouă „furtună” provocată de Trump, dar se pregăteşte pentru altele. Europenii aşteaptă în incertitudine revizuirea prezenţei trupelor americaneieri, 21:23
Aeroportul din Palm Beach, Florida, îşi schimbă oficial numele în onoarea lui Trump. Avionul privat al lui Eric Trump, primul care a aterizat după redenumireieri, 21:56
Aproape 570 de copii din Cluj-Napoca, aflaţi în situaţie de risc de excluziune şi marginalizare socială, vor mânca la Cantina Socială / 19 dintre copii au sub un an / Boc: Niciun copil nu va mai pleca flămând la culcare! - VIDEOieri, 22:55
După mai bine de patru luni, Iranul şi-a înmormântat liderul asasinat odată cu un nou episod de atacuri reciproce cu SUAastăzi, 01:29
Trump a vorbit cu Netanyahu, în timp ce Israelul afirmă că este pregătit să atace Iranul „pentru a treia oară, dacă va fi necesar”astăzi, 02:01
Victime ale abuzurilor comise de Jeffrey Epstein afirmă că fosta sa asistentă, Lesley Groff, a minţit în faţa Congresului cu privire la detalii esenţialeastăzi, 07:33Externe
Meta va începe în septembrie producţia propriului cip pentru inteligenţă artificială şi îşi va dubla capacitatea de calcul în 2027astăzi, 07:21Economic
Franţuzoaica Fidji Simo, numărul doi de la OpenAI, părăseşte funcţia din motive de sănătate astăzi, 07:12Economic
Tribunalul Maramureş, aşteptat să judece contestaţia DNA la decizia de eliberare condiţionată a lui Cătălin Cherecheş dată de Judecătoria Baia Mare/ Fostul primar, fugit în Germania, prins şi încarcerat, este închis pentru luare de mităastăzi, 07:00Justiție
Cupa Mondială 2026: Campioana europeană Spania joacă vineri cu Belgia, în sferturile competiţieiastăzi, 07:00Sport
Angajaţii Airbus din Spania intră în grevă până la sfârşitul lunii iulie, din cauza condiţiilor de muncăastăzi, 06:49Economic
Banca Franţei a îmbunătăţit prognoza de creştere economică a ţării, în pofida valului de căldurăastăzi, 06:28Economic
Trump îi revocă pe ultimii membri ai comisiei electorale, stârnind temeri privind un posibil „haos” la alegerile legislative de la jumătatea mandatuluiastăzi, 06:19Externe
Vrancea - Microbuz cu 11 persoane, răsturnat. Trei persoane au fost transportate la spital. A fost activat Planul roşu de intervenţieastăzi, 06:12Eveniment