Şaisprezece persoane, între care 12 copii, au fost rănite, după ce un autocar şi un TIR s-au ciocnit, joi, pe DN 21, în judeţul Călăraşi. Autorităţile au instituit Planul Roşu de Intervenţie, iar traficul a fost restricţionat.
UPDATE: Oficialii Poliţiei judeţene Călăraşi anunţă că, în urma accidentului, au fost rănite 16 persoane, între care 12 minori.
În total, 61 de persoane au fost implicate în evenimentul rutier în care un autocar a lovit un TIR.
"Au suferit leziuni 4 persoane majore şi 12 minori, care au fost transportaţi la unităţi medicale în vederea acordării de îngrijiri medicale şi efectuării investigaţiilor de specialitate, dintre care 5 la o unitate medicală din municipiul Slobozia şi 11 la o unitate medicală din municipiul Călăraşi. Până la acest moment, nu a fost înregistrat niciun deces", au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Călăraşi.
Aceştia precizează că poliţiştii continuă cercetarea la faţa locului pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier şi pentru dispunerea măsurilor legale.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Traficul rutier este oprit, la ora transmiterii acestei ştiri, pe sensul de mers spre Slobozia al DN 21 Drajna Nouă - Slobozia, în apropierea localităţii Drajna Nouă, judeţul Călăraşi, după ce a avut loc o coliziune între un ansamblu rutier şi un autocar, pe pasajul care face legătura între autostrada A2 şi DN 21, informează Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Primele date arată că în urma accidentului, 12 pasageri, între care şi minori, necesită îngrijiri medicale.
Conform ISU Călăraşi, în autocar se aflau 60 de persoane iar autocamionul transporta radiatoare.
"Au rezultat 12 victime, conştiente, care prezintă vătămări uşoare. A fost activat Planul Roşu de intervenţie la ora 14:50. La locul evenimentului rutier intervin şapte resurse medicale ale ISU şi SAJ (plus două autospeciale cu modul de descarcerare şi două autospeciale pt muncă operativă)", precizează ISU Călăraşi.
Autorităţile au solicitat intervenţia unui elicopter pentru una dintre victime.
Ovidiu Tătăranu, purtătorul de cuvânt al ISU Călăraşi, precizează că în autocar se aflau 60 de persoane, 35 de copii şi 25 de adulţi, iar în autovehiculul de mare tonaj se afla doar şoferul.
"Toate cele 12 victime, între care şi copii, sunt în afara oricărui pericol, acestea suferind traumatisme uşoare. La faţa locului sunt mai multe autospeciale de intervenţie, inclusiv autospeciale cu modul de descarcerare, dar de această dată cele mai folosite au fost cele de prim ajutor", precizează sursa citată, adăugând că la locul accidentului sunt şi mai multe ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Călăraşi.
Sursa citată precizează că victimele au primit îngrijiri medicale la locul accidentului, fiind apoi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Slobozia şi la UPU Călăraşi.
Cel mai grav accidentată, potrivit aceleiaşi surse, ar fi o persoană care ar avea o fractură de şold.
"Pentru ceilalţi nu sunt probleme deosebite, oamenii au trecut de acea perioadă de atac de panică şi acum mai simt câte o contuzie la picior, la mână, deci e posibil să mai apară victime, dar nu cu vătămări grave", a mai spus Ovidiu Tătăranu.

Potrivit poliţiştilor, se estimează reluarea circulaţiei rutiere după ora 16:30.