Cel puţin 10 turişti au fost răniţi joi, în urma erupţiei vulcanului Etna. UPDATE Externe 16 mar 2017
Purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Interne revine asupra bilanţului atacului armat de la Grasse, precizând că trei persoane au fost rănite şi una este în stare de şoc Externe 16 mar 2017
Bilanţul atacului armat de la un liceu din Grasse, din sudul Franţei, a fost revizuit la opt răniţi Externe Abonament 16 mar 2017
Hollande descrie drept "atentat" explozia de la sediul FMI din Paris, Lagarde evocă un "act laş" Externe Abonament 16 mar 2017
Atac armat într-un liceu din sudul Franţei, comis de un elev al şcolii. Doi adolescenţi şi directorul au fost răniţi - UPDATE Externe 16 mar 2017
Gruparea elenă Conspiraţia Celulelor de Foc a revendicat trimiterea unui pachet-capcană ministrului german de Finanţe Externe Abonament 16 mar 2017
Pachetul cu explozibili descoperit la Ministerul de Finanţe de la Berlin a fost trimis din Grecia Externe 16 mar 2017
Prăbuşire pe Wall Street: Dow Jones pierde 1.700 de puncte, iar Nasdaq scade cu peste 5%, pe fondul temerilor privind investiţiile în AIieri, 20:07
Conference League: Universitatea Craiova – Egnatia, scor 2-0 şi campioana este pe locul 8 în grupăieri, 23:53
Adjunctul şefului Poliţiei Municipiului Vâlcea, reţinut de DNA / Ar fi primit 5.000 de euro de la un bărbat care era cercetat penal pentru a determina poliţişti să instrumenteze dosarul astfel încât să se dispună netrimiterea în judecată ieri, 14:56
UPDATE - Fragmente dintr-o dronă, găsite într-o localitate din Neamţ/ Fragmentele vor fi detonate/ A fost emis mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei privind zgomotul puternicieri, 16:03
Profit.roFOTO Fabrică nouă în România de la zero: Compania chineză Autolink ridică o fabrică de la zero lângă București
Spotmedia.roCum au ajuns peste 3.000 de tarantule, ascunse printre șosete murdare, într-un aeroport (Video)
Cum pot IMM-urile să ofere beneficii medicale angajaţilor cu un buget mai mic. Oferta MedLife de Black Friday
Premieră în România şi Europa: Solar Art-Overall Company a creat un „cer artificial” în noul campus al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu
Relaxing Friday, varianta mai buna a Black Friday. Therme Bucuresti propune „O zi de vară pentru iarna asta, oricand in urmatoarele 3 luni, cu minus 30% “ exclusiv pe 6 noiembrie
DIGI deschide oficial sezonul reducerilor de Black Friday: preţuri reduse la jumătate, timp de un an, pentru toate serviciile nou contractate
Operaţiunea JUPITER – Ziua a cincea: 277 de percheziţii domiciliare desfăşurate simultan la nivel naţional / Prejudicii totale de peste 25 de milioane, în zeci de dosareastăzi, 07:53
O maşină a ars în proporţie de 90%, într-un incendiu produs pe Autostrada A7 – FOTO / VIDEOastăzi, 07:59
Băsescu: Ce se întâmplă dacă plăteşti să staţioneze în baza de la Kogălniceanu 2.000 de militari şi când e de luptat ei nu au ordin să lupte? Nu poate funcţiona un asemenea sistemieri, 21:26
UPDATE - Arcul de triumf al lui Trump a primit aprobarea finală de la comisia specializată / Casa Albă, nerăbdătoare să avanseze proiectul înainte ca democraţii să preia controlul Congresului în ianuarie / Un judecător a blocat proiectul pentru 14 zileastăzi, 06:25
Prăbuşire pe Wall Street: Dow Jones pierde 1.700 de puncte, iar Nasdaq scade cu peste 5%, pe fondul temerilor privind investiţiile în AIieri, 20:07
Armata de hackeri de talie mondială a Coreei de Nord este arma secretă care a pus la pământ Binance / Cum sunt selectaţi şi cum trăiesc hackerii Coreei de Nord - Reutersastăzi, 08:11
Modelele AI ale Anthropic evoluează de aproape două ori mai rapid datorită utilizării inteligenţei artificiale în propria dezvoltare, arată un studiuastăzi, 06:47
Poluare cu produse petroliere pe Dunăre, în Portul Brăila / Autorităţile au intervenit pentru curaţarea luciului apei / Armatorul, amendat cu 50.000 de leiastăzi, 13:14Economic
Moartea lui Jesus de Miguel: Portarul Jesus Owono îşi va afla sancţiunea sportivă săptămâna viitoareastăzi, 13:13Sport
Alexandru Muraru (PNL): Autoritatea Electorală Permanentă, condusă de PSD-istul Adrian Ţuţuianu, a început deja ofensiva pentru blocarea unei eventuale alianţe PNL-USRastăzi, 13:07Politic Intern
Cristian Erbaşu: Lucrările de bază ale Pasajului Unirii vor fi finalizate până la sfârşitul anuluiastăzi, 13:05Economic
SRI: Înţelegem îngrijorarea provocată de ameninţările cu bombă care au vizat în ultimele zile mai multe zboruri din toată Europa / Identitatea autorilor şi eventualele legături dintre aceste incidente fac în prezent obiectul investigaţiilorastăzi, 13:03Eveniment
România şi Republica Moldova fluidizează traficul de camioane la frontieră: piste suplimentare de control la Galaţi-Giurgiuleşti şi un nou punct de trecere pentru transportul cerealelorastăzi, 13:00Economic
Preşedinta ÎCCJ Lia Savonea, despre plata eşalonată a salariilor restante ale magistraţilor: Am remarcat o schimbare binevenită faţă de Guvernul anteriorastăzi, 12:58Justiție
Chişinăul îi interzice liderului transnistrean să părăsească Republica Moldova timp de cinci ani, după ce Vadim Krasnoselski a fost decorat la Moscova. Decizia a stârnit reacţii şi întrebăriastăzi, 12:57Externe
Alin Tişe: Le mulţumesc celor peste 50 de primari din ţară pentru susţinere! A venit vremea ca aleşii PNL să conducă şi să decidă!astăzi, 12:48Politic Intern
Judecătorul care l-a trimis la închisoare pe Daniel Chiţoiu demisionează din conducerea Curţii de Apel Piteşti şi se mută la civil: „Mesajul venit de sus este clar: nu vă atingeţi de politicieni!” astăzi, 12:40Justiție