Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, vineri, la Iaşi, că există o problemă în medicina de familie, întrucât o treime dintre medicii de...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, vineri, la Iaşi, că medicii tineri pot fi convinşi să profeseze şi în localităţile mai puţin...
Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, afirmă că singurele invitaţii oficiale la evenimentele legate de inaugurarea...
Compania de Transport Public (CTP) Iaşi a anunţat, miercuri, majorarea preţului biletelor şi abonamentelor în medie cu 15 la sută, începând cu luna...
Secretarul general al Consiliului Local Iaşi, Denisa Ionaşcu, a fost audiat, miercuri, la DNA Iaşi, într-un dosar privind modul în care mai mulţi...
Asociaţia Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi solicită premierului Marcel Ciolacu o întrevedere pe tema regionalizării, după ce primul-ministru a...
Liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, susţine că, dacă judecătorii Curţii Constituţionale vor aplica standardul folosit în cazul invalidării candidaturii...
Un băiat de zece ani din Bârlad a fost operat cu succes de medicii ieşeni, fiindu-i extrasă o tumoră de patru centimetri localizată la nivelul trunchiului...
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, susţine că există o creştere îngrijorătoare a numărului de cazuri de viroze...