Florin Badescu
Pasionat de cinema, literatură, muzică, ştiinţă, am început să lucrez în presă în 2008. Formatul agenţiei de presă îmi convine cel mai bine, întrucât el reprezintă cel mai bun cadru în care ştirile culturale şi ştiinţifice pot să ajungă la publicul larg într-o formă echilibrată, curată, nealterată
Kendrick Lamar a câştigat cele mai multe premii Grammy - cinci - la gala de decernare a acestor trofee, organizată luni seară, la Los Angeles, însă rapperul...
Chaplin's World by Grévin, un muzeu dedicat vieţii şi carierei actorului şi regizorului Charlie Chaplin, care şi-a petrecut ultimii 25 de ani de viaţă în...
Hamburg, un cunoscut oraş portuar din nordul Germaniei, a luat decizia de a interzice capsulele de cafea şi apa îmbuteliată în sticle de plastic, în cadrul...
Papa Ioan Paul al II-lea a întreţinut timp de 30 de ani, între 1973 şi 2005, o prietenie ”intensă” cu o femeie căsătorită, de origine poloneză, a...
Membrii trupei The Rolling Stones au fost plasaţi sub protecţia unor agenţi înarmaţi, după asasinarea unuia dintre membrii echipei tehnice cu care a...
Filmul ”Deadpool”, un nou lungmetraj cu super-eroi inspirat din universul Marvel, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări...
Actriţele Cate Blanchett, Kate Winslet şi Dakota Johnson au impresionat pe covorul roşu de la gala premiilor BAFTA 2016 prin rochii spectaculoase, în timp ce...
Pinacoteca din Paris, unul dintre puţinele muzee private franceze, se va închide luni seară, din cauza scăderii dramatice a numărului de vizitatori după...
Filmele “Spotlight” şi “The Big Short” au fost premiate de Sindicatul scenariştilor americani (Writers Guild of America, WGA).
Lungmetrajul ”The Revenant”, regizat de Alejandro Gonzalez Inarritu, a câştigat cinci premii BAFTA.