Florin Cîţu: Toată lumea se uită la noi. De aceea este important chiar în această competiţie să rămânem responsabili, respectuoşi, decenţi. Pentru că pentru mine 25 septembrie nu este un sfârşit, este un început Politic Intern 17 iul 2021
Emil Boc: Aceste alegeri nu sunt despre justificarea pierderii alegerilor anterioare, sunt despre câştigarea celor următoare / Comparaţia cu Angela Merkel şi cu fostul prim ministru al Regatului Unit, Margaret Thatcher Politic Intern 17 iul 2021
Rareş Bogdan: Poate ar trebui făcut un minister al Transporturilor Interne, ”adică un minister al Transporturilor şi al Afacerilor Interne împreună”, care să fie condus de către actualul ministru de Interne Lucian Bode Politic Intern 17 iul 2021
Gheorghe Flutur: Avem nevoie de un prim-ministru preşedinte de partid, să aibă mai mult forţă şi autoritate în negocierile dintr-o coaliţie de guvernare Politic Intern 17 iul 2021
Deputatul Florin Roman: În competiţia internă din Partidul Naţional Liberal „s-a depăşit orice inie roşie”. Prim-ministrul şi miniştrii cabinetului liberal sunt atacaţi mişeleşte. Trebuie să înceteze Politic Intern 17 iul 2021
Ilie Bolojan, reales preşedinte al PNL Bihor, după ce a fost singurul candidat pentru această funcţie Politic Intern 17 iul 2021
Blaga: Te rog, Ludovic, te rog, Florine, faceţi toate demersurile ca să ţineţi partidul unit! Mai aveţi de făcut un lucru: ia mai struniţi-i pe câte unu-doi nărăvaşi pe care-i aveţi pe lângă voi, să nu mai daţi atâta mâncare presei, pentru că nu e nevoie Politic Intern 17 iul 2021
Emil Boc: Trebuie să punem capăt războaielor interne sau aceste războaie interne vor pune capăt performanţelor PNL în 2024 Politic Intern 17 iul 2021
Ludovic Orban: Obligaţia conducerii Partidului Naţional Liberal şi a Guvernului Partidului Naţional Liberal este aceea de a sprijini toate proiectele comunităţilor locale conduse de liberali Politic Intern 17 iul 2021
Dolj: Bărbat mort după ce a căzut cu tractorul într-un canal. Trupul său a fost scos de către scafandri Eveniment 17 iul 2021
Bolojan, întrebat despre propunerea de premier Luca Niculescu: Nu s-a discutat despre un nume de premier/ El este un coleg de Guvern bun/ Îl consider un profesionist al diplomaţiei române ieri, 21:29
UPDATE - Proiect AUR: Amenzi de până la 10.000 lei pentru refuzul oficialilor de a săruta Drapelul Naţional, 20.000 de lei - pentru instituţiile media care nu acordă spaţiu de emisie de 30 de minute / Reacţia liderului deputaţilor UDMRieri, 12:48
Judecătoarea de la Curtea de Apel Bucureşti, din dosarul ROMATSA, suspendată din funcţie/ CSM a admis propunerea Inspecţiei Judiciareieri, 17:00
UPDATE-Cel puţin patru morţi şi 69 de răniţi în Ucraina, într-un atac rus la un centru comercial, ”în plină zi, în timp ce străzile erau pline”, denunţă ministrul ucrainean de Interne Ivan Vîghivski. Un mort şi şase răniţi în Rusia, într-un atac ucraineanieri, 18:55
Profit.roEXCLUSIV Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, lucrează la noul brand care va înlocui sigla Carrefour
Depozitează pachețelul copilului în recipiente alimentare nontoxice. Care sunt alternativele la cele din plastic
Scolioza idiopatică la copii se poate transmite genetic, mai ales de la mamă la fiică. Când e obligatorie purtarea corsetului
Clubul Năstase & Marica găzduieşte un nou turneu internaţional sub egida Federaţiei Internaţionale de Padel (FIP)
Cât de mult merită să plăteşti pentru un telefon? De ce modelele din anii trecuţi rămân cea mai deşteaptă alegere
Ministerul Mediului a câştigat, în primă instanţă, procesul intentat de directoarea Administraţiei Bazinale de Apă Buzău-Ialomiţa care a fost demisă după criza de la Paltinu, în urma căreia peste 100.000 de oameni au rămas fără apăastăzi, 07:18
Treptele Cetăţuii din Cluj-Napoca, urcate în memoria pompierilor care au murit la atentatele din 11 septembrie / Portretele celor 343 de salvatori care nu s-au mai întors acasă, purtate de pompieri, paramedici şi voluntari – FOTO / VIDEOastăzi, 09:21
Moment solemn dedicat memoriei eroilor români căzuţi în Primul Război Mondial, la Crucea Eroilor, de pe Vârful Caraimanastăzi, 06:45
Atacuri aeriene masive ale Rusiei au lovit Kievul şi alte regiuni, provocând moartea a 7 persoane şi rănirea a peste 120astăzi, 05:48
Tusk avertizează asupra unor viitoare atacuri după dejucarea unei „ameninţări directe” la frontiera dintre Polonia şi Ucraina: Întreaga Europă trebuie să fie pregătită pentru diferite posibilităţi privind situaţia de-a lungul flancului estic al UE astăzi, 08:48
Spionaj, arme, escrocherii: Anthropic afirmă că a oprit utilizări maliţioase ale inteligenţei artificiale Claude astăzi, 07:02
Aryna Sabalenka - Elena Rîbakina, marea finală a US Open. Cele două sportive se înfruntă pentru a doua oară în 2026 în ultimul act al unui grand slam / Totul despre finala de sâmbătăastăzi, 08:36
INS: Numărul mediu de pensionari, în trimestrul II 2026, a fost de 4,91 milioane persoane, în scădere uşoară faţă de 2025 / Pensia medie lunară a fost de 2.942 leiastăzi, 11:22Economic
OMV Petrom achiziţionează un sistem de stocare a energiei în baterii pentru parcul solar Işalniţa / Simtel Team se va ocupa de construcţia sistemuluiastăzi, 11:17Economic
Guvernul transmite că ”nu se pune problema” unei demisii a premierului Ilie Bolojanastăzi, 11:13Politic Intern
Filmele româneşti de la Astra Film Festival 2026, poveşti personale despre România de azi/ Abonamente în regim Early Bird şi Paşaportul de festivalastăzi, 11:11Cultură-Media
Rusia anunţă că a doborât 777 de drone ucrainene în atacuri ucrainene nocturne în 15 regiuni ruse şi Crimeea. Doi morţi şi trei răniţi în Tula, doi răniţi în Volgograd într-un atac cu rachetăastăzi, 11:10Externe
Ilie Bolojan: Rezultatele eforturilor făcute de întreaga societate încep să se vadă / Misiunea esenţială a viitorului Guvern este să consolideze eforturile făcute până acum astăzi, 10:55Politic Intern
Grindeanu: Cifrele ne arată cu fiecare zi că interimatul monosprâncenat cu tineri frumoşi şi liberi aruncă România nu doar în faliment economic, ci în faliment social / Nimeni nu a scăpat de Ilie / Cu toţii am fost victimele obsesiei unui contabil de CAPastăzi, 10:42Politic Intern
Interviu Mihai Bundoi, Head of Scientific & Medical Affairs, Philip Morris România: Reglementarea ar trebui să ţină cont de diferenţele reale dintre produseastăzi, 10:34Parteneri
Sorin Grindeanu, mesaj la Şcoala Politică a TSD: Nu vreau să fiţi tineri frumoşi şi liberi cu luminiţe aprinse la telefoane. Nu vreau să ţipaţi la ordin pe lângă girafe, mimând libertatea de gândireastăzi, 10:30Politic Intern