Mai multe localităţi şi zone din România, între care centrul istoric din Oradea, Lacu Sărat din Brăila, dar şi localităţile Tăşnad, Ocnele Mari, Tăuţii Măgherăuş şi Jucu, atestate ca staţiuni turistice de interes naţional sau local Economic 8 mai 2020
Guvernul anunţă modificări la emiterea Certificatelor de Situaţie de Urgenţă. Companiile pot solicita CSU şi în luna mai, în cazul diminuării încasărilor din aprilie Economic 8 mai 2020
Toţi angajaţii Ministerului Fondurilor Europene şi ai structurilor din subordine sunt obligaţi să folosească exclusiv sistemul digital şi să renunţe la hârtii, de la 1 iunie Economic 8 mai 2020
Ministerul Finanţelor anunţă bonificaţii de până la 10% pentru impozitele şi contribuţiile plătite până la 30 iunie de cei cu venituri din activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală, agricultură, chirii Economic 8 mai 2020
Platformă de e-commerce: Numărul de tranzacţii a crescut în aprilie cu 90% faţă de anul trecut, iar valoarea comenzilor plasate la magazinele din platformă s-a dublat Economic 7 mai 2020
Magazin online de ceasuri: Vânzările de ceasuri au crescut cu 40% în aprilie, iar veniturile s-au majorat cu 10%, ca urmare a închiderii magazinelor fizice Economic 7 mai 2020
ANALIZĂ: În cea mai mare parte din cazuri, repornirea sectorului de HoReCa va urma la finalul lunii mai sau începutul lunii iunie Economic 7 mai 2020
CNAIR începe înlocuirea separatorului de sens din beton în zona Pasajului Băneasa şi instituie restricţii de circulaţie Economic 7 mai 2020
Firmă de consultanţă: În perioada izolării, a crescut numărul bucureştenilor care îşi caută case şi terenuri în zona Snagov, unde jumătate din vilele scoase la vânzare depăşesc 200.000 euro Economic 7 mai 2020
Comisia Europeană a aprobat toate cererile transmise de 18 state membre, printre care şi România, în tranziţia acestora către o economie neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei Economic 7 mai 2020
Iranul ripostează după ce atacurile SUA au ucis patru persoane la o nuntă, anunţă presa de statastăzi, 04:52
UPDATE - Scandal la Cameră - PNL şi USR anunţă că vor boicota miercuri toate activităţile de la Camera Deputaţilor, după pierderea a două posturi din Biroul Permanent /PSD: S-a stabilit o altă rotaţie faţă de ce a fost stabilit în urmă cu un an şi cevaastăzi, 10:21
Costurile de împrumut ale Japoniei ating maximul ultimilor 30 de ani. Bessent sugerează că Tokyo ar putea interveni pentru susţinerea yenuluiastăzi, 05:48
UPDATE - Hotelul din Saturn unde zeci de persoane au acuzat stări de rău, amendat de Protecţia Consumatorilor cu 100.000 de lei / Blocul alimentar, închis temporar / Peste 500 de kilograme de alimente, retrase de la consum/ Anunţul ANSVSA - FOTO, VIDEOastăzi, 09:28
Spotmedia.roFemeia care a dezvăluit legăturile unui agent special FBI cu un oligarh rus a fost găsită moartă
De la burnout la „vreau să demonstrez că pot”: cine sunt oamenii care au ales 10 zile de stres bun pe Via Transilvanica, în studiul MedLife
Reţele Electrice România a lansat o licitaţie de peste 156 de milioane de lei pentru autovehicule cu platformă de lucru la înălţime
Când baia devine o declaraţie de stil. Iată cum asociezi culorile şi texturile pentru un interior sofisticat
Constanţa: Şeful Secţiei Chirurgie de la Spitalul Militar şi un alt medic de la aceeaşi unitate, anchetaţi pentru luare de mită în formă continuată / Ei sunt acuzaţi că au primit bani sau diverse bunuri de la pacienţi pentru consultaţii sau intervenţii chastăzi, 14:51
Comisia de învăţământ din Senat a votat abrogarea examenului paralel de admitere la liceu. Prevederea intră în vigoare din acest an şcolarastăzi, 12:55
UE vorbeşte despre un act de „terorism susţinut de un stat” în cazul dronei de la aeroportul din Leipzig. Franţa l-a convocat pe însărcinatul rus cu afaceriastăzi, 14:01
Cătălin Cârstoiu: Nu putem pregăti medicii de mâine numai cu răspunsurile medicinei de ieri. Medicul nu trebuie să ştie doar medicină, ci şi comunicare, tehnologie şi inteligenţă artificială, legislaţie, etică şi responsabilitateastăzi, 13:09
UPDATE - Hotelul din Saturn unde zeci de persoane au acuzat stări de rău, amendat de Protecţia Consumatorilor cu 100.000 de lei / Blocul alimentar, închis temporar / Peste 500 de kilograme de alimente, retrase de la consum/ Anunţul ANSVSA - FOTO, VIDEOastăzi, 09:28
Cătălin Drulă (USR), mesaj în maghiară către electoratul UDMR: Cu votul UDMR, de ieri, partidele extremiste, cu care UDMR pretinde că se luptă, au acum 4 reprezentanţi în Camera Deputaţilorastăzi, 12:15
Organizaţia Naţiunilor Unite avertizează: Încălzirea globală va atinge cel puţin 1,8°C. „Nu există rezultate pozitive la o creştere a temperaturii de peste 1,5°C”astăzi, 11:32
Dr. Octav Ginghină: Există studii demonstrate că meditaţia, rugăciunea, toate aceste lucruri favorizează efectele tratamentului în cancer/ E foarte important să nu renunţe la tratamentastăzi, 21:58Social
Dr. Octav Ginghină: În cancerul de pancreas simptomele iniţiale sunt foarte generale: pacientul este obosit, îi scade pofta de mâncare, scade în greutate/ Ar trebui, din când în când, să ne facem o evaluare astăzi, 21:48Social
Dr. Octav Ginghină: Avem din ce ce în mai multe veşti bune în cancerul pancreatic/ Este un studiu care trezeşte speranţe/ E un studiu pe un număr mic de participanţi în care s-a făcut un vaccin împotriva mutaţiilor KRAS şi a existat un răspuns imunologicastăzi, 21:37Social
Doi suspecţi cu paşaport rusesc au fost identificaţi în cazul dronei de pe aeroportul Leipzigastăzi, 21:35Externe
Cei doi cetăţeni străini care, alături de o româncă, organizaseră, într-o pensiune din Hunedoara, ”ceremonia spirituală” pentru care pregătiseră droguri de mare risc rămân în arest preventiv/ Decizia este definitivăastăzi, 21:22Eveniment
Magnatul Yorgen Fenech, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Malta, a fost achitat în cazul uciderii jurnalistei de investigaţie Daphne Caruana Galizia în 2017astăzi, 21:14Externe
Washingtonul şi Kievul continuă negocierile pentru sistemele Patriot, afirmă Marco Rubioastăzi, 20:52Externe
CNSU ia noi măsuri pentru asigurarea debitului de apă necesar Centralei de la Cernavodă, în contextul scăderii nivelului Dunării/ Mai multe nave şi barje încărcate vor fi amplasate pe o distanţă de 600 de metri, pentru a direcţiona apă spre centralăastăzi, 20:40Social