Profitul Grupului Electrica a scăzut în primul semestru cu 28,3%, la 102,1 milioane lei Economic 27 aug 2024
Revolut a ajuns la 4 milioane de clienţi persoane fizice pe plan local. Suma medie cheltuită pentru achiziţii de diverse mărfuri şi servicii, în primele şase luni ale anului, a fost de 384 euro per client Economic 26 aug 2024
Zbor charter din Bucureşti pentru staţiunea de schi Pamporovo din Bulgaria, începând cu 27 decembrie anul acesta Economic 26 aug 2024
Chimcomplex a depus o ofertă pentru concesionarea serviciului de termoficare din Iaşi ca parte a proiectului de dezvoltare industrială, denumit Combinatul de Biochimie Iaşi Economic 26 aug 2024
Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional în data de 26 august, din cauza unei disfuncţionalităţi în partea clasica a centralei Economic 26 aug 2024
Ministerul Finanţelor a listat la Bursa de Valori Bucureşti cea mai mare emisiune de titluri de stat Fidelis de la lansarea programului Fidelis – peste 3,2 miliarde lei Economic 26 aug 2024
BNR: Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,3% în iulie, faţă de luna anterioară, până la 236,125 miliarde lei Economic 26 aug 2024
CEC Bank anunţă că oferă credite ipotecare imobiliare cu dobândă fixă de 5,55%, în primii 5 ani, celor care încasează veniturile de la bancă Economic 26 aug 2024
Sosirile turiştilor în Cipru, în primele şapte luni ale anului, au depăşit 2,2 milioane. Cei mai numeroşi, turiştii britanici Economic 24 aug 2024
Coreenii de la Hanwha Aerospace inaugurează în Australia o fabrică de producţie de vehicule luptă, similară cu cea pe care Hanwha Aerospace are în plan să o construiască în România Economic 23 aug 2024
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru susţinerea candidaturii României pentru un nou mandat la Consiliul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, inclusiv organizarea unei mese pentru o mie de persoane, pe care Ilie Bolojan a refuzat să o adopteieri, 19:02
SUA renunţă la fotografia de grup la G20 după ce diplomaţii europeni s-au opus să fie fotografiaţi alături de Serghei Lavrovieri, 23:24
Ministrul Economiei vrea fuziuni între Poşta Română şi Romfilatelia, între Plafar şi Salrom şi între Telegondola Mamaia şi SC Mamaiaieri, 11:39
Liberty Galaţi a rămas fără contract de furnizare a energiei electrice. „Suntem în iminenţă de deconectare, e o chestiune de zile”ieri, 12:32
Profit.roANUNȚ Cine și-a închis balconul apartamentului fără autorizație va fi amendat dacă nu intră rapid în legalitate
Spotmedia.roUn tratament care imită aerul rarefiat de la munte a avut efecte în cazul maladiei Parkinson
Ce rămâne după 10 zile pe Via Transilvanica? Ce spun participanţii studiului MedLife despre efectele mersului pe jos
PPC blue va opera, în parteneriat cu OSCAR Downstream, 30 de puncte de încărcare, inclusiv pentru camioane, pe autostrada Moldovei
În noiembrie, pe Film Now, se anunţă un festin cinematografic cu poveşti şi producţii pentru toate gusturile
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru susţinerea candidaturii României pentru un nou mandat la Consiliul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, inclusiv organizarea unei mese pentru o mie de persoane, pe care Ilie Bolojan a refuzat să o adopteieri, 19:02
UPDATE - SUA aprobă vânzarea a 500 de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde de dolari/ Reacţia lui Zelenskiastăzi, 00:17
Directorul Antibiotice Iaşi a cerut încetarea mandatului, începând din 4 decembrie, după aproape trei decenii / Compania exportă în 70 de ţări şi este lider mondial în producţia de nistatină / Consiliul de Administraţie va numi un director interimarieri, 21:38
UPDATE - Incendiu într-un bloc din judeţul Sibiu / 30 de persoane s-au evacuat, iar 15 au fost evacuate / Trei persoane, transportate la spitalieri, 20:50
Petrolul se îndreaptă spre a patra lună consecutivă de scumpiri, după un nou atac asupra unui petrolier în Strâmtoarea Ormuz; Brent depăşeşte 117 dolariieri, 19:36
Ministerul Culturii solicită TNB şi instituţiilor din subordine să transmită explicit măsurile interne de prevenire şi combatere a hărţuirii la locul de muncăieri, 21:12
Formula 1: "13.000 de ameninţări cu moartea la adresa lui Gasly”. Semnalul de alarmă al şefului FIA cu privire la creşterea fenomenului de hărţuire ciberneticăieri, 21:38
Papa Leon al XIV-lea a votat în alegerile de la jumătate de mandat, anunţă Vaticanul. Este pentru prima oară când un Papă anunţă că şi-a exprimat dreptul de votastăzi, 11:23Externe
Cum s-a votat la Balonul de Aur. Diferenţă de 28 de puncte între Kane şi Mbappe. Cele mai interesante voturiastăzi, 11:15Sport
ANM - De sâmbătă până luni dimineaţă, ploi moderate cantitativ; la altitudini în general de peste 1700 m precipitaţii mai ales sub formă ninsoare şi strat de zăpadă; intensificări ale vântuluiastăzi, 10:30Eveniment
Restricţii de circulaţie, începând de luni seară, în zona Pieţei Constituţiei din Bucureşti. Autorităţile încep amenajarea Târgului de Crăciun astăzi, 10:05Social
Radu Puchiu, CEO & Co-founder H.appyCities: Pentru dezvoltarea urbană este nevoie de colaborare, alte formate de dialog şi o deschidere autentică a administraţieiastăzi, 10:04Economic
Bacău: Accient rutier între un micorbuz şi un autoturism. Cinci persoane au fost rănite - FOTO astăzi, 09:43Eveniment
Anchetă după ce pariuri suspecte privind câştigătorul Balonului de Aur au adus câştiguri de aproape 200.000 de dolariastăzi, 09:20Sport
Incident pe un traseu montan din Maramureş. Un biciclist a fost rănit, după ce a lovit un cablu întins transversal pe traseu. Verificările arată că era vorba despre o proprietate privatăastăzi, 09:17Eveniment