Cinci persoane, între care un poliţist din Bihor, au fost trimise în judecată într-un dosar investigat de Direcţia Generală Anticorupţie, în care o...
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a precizat că, la intrarea în tură, toţi poliţiştii sunt testaţi pentru consum de droguri şi alcool şi că,...
Poliţia turcă a ucis marţi doi atacatori, membri ai organizaţiei marxist-leniniste DHKP-C, care au atacat poliţişti de pază la Poarta C a Palatul de...
Un bărbat de 75 de ani din Bucureşti a fost salvat în urma unei intervenţii a poliţiştilor şi a luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale, întrucât...
Peste 450 de permise de conducere au fost reţinute de poliţişti în cadrul acţiunii Blocada, iar cele mai multe dintre acestea – 247 - pentru depăşirea...
Poliţiştii au dat în ultimele 24 de ore, la nivel naţional, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei.
Poliţişii au intervenit în în ultima săptămână, la nivel naţional, la peste 60 de evenimente sesizate în incinta sau în apropierea şcolilor, iar 22...
Poliţiştii de la Transporturi au realizat anul trecut mai multe acţiuni care au vizat legalitatea transportului naval de pasageri şi de agrement nautic precum...
Peste o mie de trenuri au fost verificate de poliţiştii de la Transporturi, în cadrul unei acţiuni la nivel naţional, fiind date amenzi de 153.000 de lei.
Doi poliţişti au fost bătuţi de mai multe persoane, pe o stradă din municipiul Botoşani, fiind deschisă o anchetă.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat marţi, după întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu, la sediul MAI, că ”România este o ţară...
Departamentul american al Justiţiei conchide într-un raport publicat joi că a avut loc o ”cascadă de eşecuri” în reacţia forţelor de ordine faţă de...
Poliţişti de la Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Secţia 18 Poliţie, s-au sesizat din oficiu, duminică, cu privire la infracţiunea...
Conducerea Sindicatului Europol Constanţa a afirmat că este regretabil gestul poliţistului care sâmbătă seara, a îndreptat arma către o maşină în...
Poliţiştii au verificat, în ultima săptămână, modul în care este asigurată paza în 92 de unităţi de învăţământ preuniversitar, fiind date 7...
Un bărbat din judeţul Suceava a fost reţinut de către poliţişti, fiind acuzat de acte de cruzime faţă de animale, după ce a bătut cu o bâtă câinele...
Reprezentanţii Poliţie Române au anunţat că, vineri seara la ora 21.00, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Coteşti au fost sesizaţi cu privire la...
Un bărbat în vârstă de 25 de ani este cercetat de poliţiştii din Olt, după ce a întreţinut raporturi sexuale cu o fată de 15 ani.
Poliţiştii au făcut verificări în peste 400 de trenuri de călători în decurs de două zile, iar pentru neregulile găsite au dat amenzi în valoare de...
Un bărbat de 47 de ani dintr-o comună din jueţul Vrancea s-a înjunghiat, vineri, în torace, iar poliţiştii chemaţi la faţa locului au decis să plece cu...
Poliţiştii de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu şi au demarat...
O femeie în vârstă de 62 de ani din judeţul Olt a fost salvată de doi poliţişti după ce casa i-a luat foc. Aceştia au anunţat echipajele de pompieri,...
Poliţiştii din Cluj-Napoca au intervenit, marţi după-amiază, după ce un bărbat cu tulburări psihice şi-a agresat părinţii, provocându-le răni....
Un şofer care conducea cu viteză un autoturism cu motor puternic pe drumul naţional 2E, în judeţul Suceava, a fost oprit cu ajutorul dispozitivului tip spike...
Poliţiştii locali din Piteşti au prins un tânăr în vârstă de 17 ani în timp ce fura o bancă amplasată pe domeniul public din oraş. Ei au primit o...