Autorul atacului cu cuţitul care a îndoliat Franţa vineri, Mohammed Mogouchkov, compare marţi în faţa unui judecător antiterorist cu privire la ”asasinat...
Un fost senator haitian, Joseph Joel John, în vârstă de 52 de ani, a pledat vinovat - într-un tribunal federal din Statele Unite - de orchestrarea împreună...
Clubul israelian Hapoel Tel Aviv a anunţat duminică decesul fostului său jucător, Lior Asulin. Acesta s-a numărat printre victimele făcute de atacatorii...
Partidul Smer-SD (populist) al fostului premier Robert Fico - care se opune ajutării Ucrainei - a obţinut o victorie în alegerile legislative de sâmbătă,...
Edgar Paez a fost împuşcat mortal la Bogota, în timp ce se întorcea acasă după ce echipa pe care o prezidează, Tigres FC, a pierdut în liga secundă...
Un rus a fost condamnat joi de către justiţia germană la zece ani de închisoare cu privire la pregătirea unui asasinat, în Germania, a unui disident, din...
Soarta şefului grupări paramilitare ruse Wagner Evgheni Prigojin dovedeşte zădărnicia unor eventuale negocieri de pace cu Rusia, apreciază marţi ministrul...
Fostul premier britanic Boris Johnson îl acuză pe preşedintele rus Vladimir Putin că l-a ucis pe şeful grupării paramilitare ruse Wagner Evgheni Prigojin...
Poliţia Metropolitană din Londra anunţă duminică faptul că ia măsuri de securitate, în urma ”unui acces neautorizat la sistemul informatic al unuia...
Gruparea paramilitară rusă Wagner este ”spartă”, apreciază ministrul ucrainean al Apărării Oleksii Reznikov într-un interviu acordat săptămânalului...
Kremlinul dezminte vineri orice responsabilitate în moartea şefului grupării paramilitare ruse Wagner Evgheni Prigojin, miercuri, şi denunţă acuzaţii în...
Uniunea Europeană anunţă joi că este ”dificil să verifice” informaţii despre moartea şefului grupării paramilitare ruse Wagner Evgheni Prigojin, care...
Ultranaţionalistul rus Alksandr Dughin îl cataloghează pe şeful grupării paramilitare ruse Wagner Evghemi Prigojin drept un ”erou”, în urma unor...
Candidata stângii, Luisa Gonzalez, protejata fostului preşedinte Rafael Correa, care se află în exil, a obţinut o victorie în primul tur al alegerilor...
Jurnalistul ecuadorian Christian Zurita, în vârstă de 53 de ani, ales să-l înlocuiască pe candidatul prezidenţial asasinat Fernando Villavicencio,...
Şeful poliţiei irlandeze Simon Byrne a recunoscut că informaţiile despre poliţişti care au fost divulgate din greşeală săptămâna trecută se află pe...
Şeful poliţiei nord-irlandeze Simon Byrne îşi cere scuze în urma divulgării unor date care dezvăluie identitatea a mii de poliţişti din provincia...
Candidatul la preşedinţia ecuadoriană Fernando Villavicencio a fost ucis, a anunţat preşedintele ţării, Guillermo Lasso, care a promis că această...
Preşedintele american Joe Biden anunţă marţi un nou monument naţional dedicat memoriei lui Emmett Till, un adolescent afroamerican, victimă a unui asasinat...
Primarul oraşului ecuadorian Manta, Agustin Intriago, a fost împuşcat mortal duminică, au anunţat autorităţile, potrivit Reuters.
Spionajul militar ucrainean dezvăluie felul în care a fost ucis un comandant rus de submarin, Stanislav Rjiţki, împuşcat mortal în oraşul rus Krasnodar...
Şase membri ai comunităţii rohingya au fost ucişi în confruntări, în tabere de refugiaţi, în Bangladesh, la câteva ore după vizita procurorului Curţii...
Moscova era pregătită în 2020 să asasineze un informator rus al CIA pe teritoriul Statelor Unite, o operaţiune întreruptă şi urmată de represalii...
Deputaţii britanici i-au interzis fostului premier britanic Boris Johnson accesul în Parlament şi au validat un raport copleşitor care conchide că acesta a...
Vladimir Saldo, guvernatorul instalat de Moscova în regiunea Herson, ocupată de ruşi, susţine că Ucraina a încercat să îl asasineze, săptămâna...