Echipa italiană Bologna a învins vineri seara, în deplasare, scor 1-0, formaţia Empoli, în primul meci al etapei a 29-a din Serie A.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Antrenorul lui Empoli, Davide Nicola, a început meciul cu mijlocaşul român Răzvan Marin ca titular. Întâlnirea a fost dominată de oaspeţi care au ratat ocazii mari de gol, cum a fost cea a lui Orsolini, din minutul 87, iar în minutul 90+5 Giovanni Fabbian a marcat golul vitoriei, după o pasă greşită a lui Răzvan Marin, care a fost integralist.

Empoli, se află pe locul 17, cu 25 de puncte, în timp ce Bologna are 54 de puncte şi ocupă poziţia a patra în ierarhia din Serie A.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.