Clubul Petrolul Ploieşti a anunţat, sâmbătă seară, despărţirea de tehnicianul Florin Pîrvu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Ca urmare a unei decizii luate de comun acord, colaborarea dintre FC Petrolul Ploieşti şi antrenorul principal Florin Pîrvu a ajuns, astăzi, la final, la aproape un an şi o lună distanţă de la momentul în care tehnicianul prelua conducerea echipei noastre”, se arată pe pagina de Facebook a clubului.

Cu Florin Pîrvu pe bancă, Petrolul a terminat sezonul trecut pe locul 8, iar în actuala ediţie de campionat a avut un parcurs care a dat speranţe pentru o calificare în play-off, cu victorii obţinute în faţa Rapidului, chiar în Giuleşti, contra campioanei en-titre, Farul Constanţa, sau, în Bănie, împotriva Universităţii Craiova.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În total, Florin Pîrvu i-a condus pe „lupi” în 48 de partide oficiale (45 în Superliga şi 3 în Cupa României), bilanţul său fiind de 16 victorii, 16 rezultate de egalitate şi 16 înfrângeri.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.