Un exerciţiu pentru verificarea capacităţii de răspuns a autorităţilor în cazul unui cutremur va avea loc, miercuri şi joi, în Capitală şi în mai multe localităţi din Ilfov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor  Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov, exerciţiul se va desfăşura în mai multe zone din Capitală şi din judeţul Ilfov, precum Universitatea Politehnica Bucureşti, Academia de Studii Economice, Banca Naţională a României, dar şi într-o fabrică, într-o clădire de birouri şi într-un centru comercial.

"În aceste condiţii, vor fi puse în aplicare procedurile de lucru aferente situaţiilor tactice, care implică stingerea de incendii, salvarea de persoane surprinse în clădiri, acordarea primului ajutor calificat, triajul victimelor în puncte medicale avansate (corturi) şi transportul acestora la spitale”, spun reprezentanţii ISU.

În funcţie de scenarii, vor fi implicate în acţiunile de intervenţie şi alte instituţii din cadrul Comitetelor pentru Situaţii de Urgenţă din Bucureşti şi Ilfov.

De asemenea, reprezentanţii Inspectoratului precizează aceste verificări a modului de acţiune în cazul unui cutremur au loc periodic, pentru pregătirea efectivelor proprii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.