Senatul a votat marţi, proiectul de lege semnat de 88 de parlamentari PSD şi vizează modificarea OUG 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, care prevede că aceste săli pot fi amplasate la cel mult 50 m de limita teritorială a oraşului/municipiului ori comunei, inclusiv a municipiului Bucureşti. În plus, licenţa de organizare a jocurilor de noroc se acordă în funcţie de numărul de locuitori, dovedit prin adeverinţă eliberată de autoritatea administraţiei publice locale, astfel încât să existe cel mult un punct de lucru la 20.000 de locuitori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit proiectului, licenţa de organizare a jocurilor de noroc se acordă în funcţie de numărul de locuitori, dovedit prin adeverinţă eliberată de autoritatea administraţiei publice locale, astfel încât să existe cel mult un punct de lucru la 20.000 de locuitori. 

Sălile trebuie situate la cel mult 50 m de limita teritorială a oraşului/municipiului ori comunei, inclusiv a municipiului Bucureşti, potrivit proiectului. 

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Sălile de jocuri nu vor mai putea fi amplasate  pe o raxă de 300 de metri de unităţile de învăţământ, inclusiv campusuri, a unor locuri de joacă pentru copii, a parcurilor, a unor aşezăminte de cultură, artă, sănătate, cu caracter social, de culte religioase. 

Se interzice de asemenea desfăşurarea de jocuri de noroc în spaţii care, datorită amplasării ar conduce la obstrucţionarea traficului sau la limitarea accesului în imobile, pasaje pietonale, staţii de mijloace de transport în comun. 

Proiectul mai prevede că numărul maxim de mijloace pentru jocurile de tip slot-machine aflate într-o locaţie şi exploatate de acelaşi operator economic se reduce de la 75 la 20.

Amenda pentru permiterea accesului minorilor în săline de jocuri de noroc este între 100.000 la 200.000 lei, dublul cuantumului în vigoare. La a doua abatere, licenţa de organizare a jocurilor de noroc a operatorului este suspendată timp de şase luni, iar la a treia abatere licenţa este anulată fără posibilitatea de licenţiere a aceluiaşi operator timp de trei ani. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.