Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni la Varna, despre amendamentele agreate la legea pensiilor speciale, în urma deciziei CCR, că s-a acceptat impozitarea peste salariul mediu pe economie, cu încă 10 procente şi calculul pensiei la magistraţi, pe ultimele 48 de luni. „Cred că cel mai important este să se creeze un T0, de unde să ştim exact regulile şi regulile să fie totuşi la toată luma la fel. S-a încheiat acea anomalie în care câştigai mai mult la pensie decât în activitate, a mai spus premierul, el afirmând că mai era o anomalie, şi anume calculul pensiei pe ultima lună de salariu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat despre pensiile speciale că urmează să se facă ultimele modificări la legea pensiilor speciale, conform cerinţei CCR.

”Nu mai era în discuţie impactul, pentru că impactul nu era pentru trecut, e pentru viitor, nicio lege nu poate fi aplicată în trecut. S-a acceptat impozitarea peste salariul mediu pe economie, cu încă 10 procente şi calculul pe ultimele 48 de luni, calculul pensiei la magistraţi, fiindcă singura temă a rămas în zona magistraţilor. Eu cred că săptămâna aceasta, mai mult ca sigur vom depune amendamentele. Cred că, cu puţin efort, ar putea să treacă de senat, ca săptămâna viitoare să treacă de Camera Deputaţilor, în eventualitatea în care există iarăşi un atac la CCR să avem timp să ne încadrăm”, a precizat Ciolacu.

El a menţionat că urmează ca apoi Ministerul de Finanţe şi Banca Mondială să facă calculul de impact, însă este unul acceptat.

”Cred că cel mai important este să se creeze un T0, de unde să ştim exact regulile şi regulile să fie totuşi la toată luma la fel. S-a încheiat acea anomalie în care câştigai mai mult la pensie decât în activitate. Mai era o anomalie, calculul pensiei pe ultima lună de salariu”, a mai spus Ciolacu, precizând că a dat exemplul fostului procuror general care şi-a înghesuit toate veniturile pe ultima lună ca să iasă cu o pensie peste 100.000 de lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.