Deputatul FDGR Ovidiu Ganţ, care a primit distincţia Colanul Parlamentului României afirmă, miercuri seară, că ”este un privilegiu să fii parlamentar al României şi o obligaţie morală să-ţi faci datoria cât mai bine”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am fost deosebit de onorat să primesc din partea preşedintelui Camerei Deputaţilor,  Alfred Simonis, în prezenţa ambasadorului Germaniei, dr. Peer Gebauer şi a unor colegi, Colanul Parlamentului României! Am mulţumit în numele minorităţii germane, pe care o reprezint şi în nume personal pentru această deosebită distincţie. Am mulţumit ,totodată, colegilor prezenţi pentru colaborarea din Camera Deputaţilor”, a scria, miercuri seară, pe Facebook, Ovidiu Ganţ.

Acesta apreciază că ”este un privilegiu să fii parlamentar al României şi o obligaţie morală să-ţi faci datoria cât mai bine”.

Ovidiu Ganţ a fost onorat pentru promovarea imaginii României, pentru echilibrul arîtat şi pentru munca depusă. De asemenea, ca reprezentant al minorităţii germane, Ganţ a promovat constant drepturile acesteia şi a luptat pentru consolidarea relatiilor romano-germane la nivel social, politic si economic.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.