Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi, la sediul partidului, despreo posibilă eliminare a taxării pensiilor până în 3000 de lei, că cei care doresc acest lucru trebuie să vină cu un impact bugetar, pentru a vedea despre ce e vorba şi să dea şi răspunsul cineva la întrebarea cine a introdus impozitarea pe pensii, el făcând referire la Guvernul Boc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat despre eliminarea taxării pensiilor până în 3000 de lei, Adrian Câciu a spus că este nevoie ca cei care propun acest lucru să vină cu un impact bugetar al măsurii.

”Să vină cu un impact bugetar, să vedem despre ce e vorba şi să ne dea răspunsul cineva la întrebarea cine a introdus impozitarea pe pensii. Îmi aduc aminte că această impozitare pensii a fost introdusă în 2010 după ce CCR a spus că nu se pot tăia pensiile, mai ţineţi minte, şi guvernul Boc a venit cu impozitarea pensiilor. Dar nu am nicio problemă, este evident că dorim ca oamenii să aibă venituri cât mai mari”, a spus ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. 

El a fost întrebat şi dacă ar putea guvernul să susţină o astfel de măsură.

”Nu sunt ministrul de Finanţe, dacă ministrul de finanţe prezintă modul în care se pot recupera veniturile care să spunem n-ar mai ajunge la bugetul de stat, de ce nu? Până la urmă ăsta este scopul nostru, să găsim soluţii pentru oameni”, a spus Câciu. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.