Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după reuniunea de vineri a Consiliului European, că toate statele Uniunii Europene condamnă acţiunile Rusiei în Siria şi a precizat că UE îşi păstrează dreptul de a aplica sancţiuni suplimentare Federaţiei Ruse, în funcţie de evoluţia viitoare a evenimentelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am reconvenit să ne implicăm mai puternic în a promova soluţii diplomatice pentru pacea în Siria. Dar, un accent deosebit evident că a trebuit pus pe situaţia din oraşul Alep, unde civilii suferă. Ca de obicei, populaţia civilă este victima acestor acţiuni militare, care, de multe ori, sunt de o natură greu de înţeles”, a spus Klaus Iohannis după discuţiile cu ceilalţi lideri europeni.

Iohannis a caracterizat acţiunile militare ale Rusiei în Siria drept ”nesăbuite”. ”E foarte greu de înţeles de ce cineva trebuie să bombardeze un cartier de 300.000 de civili cu motivaţia că, pe undeva, sunt câţiva terorişti acolo. Am condamnat cu toţii împreună acţiunile nesăbuite care au avut acolo şi am atras atenţia că acţiunile Rusiei sunt eronate”, a spus preşedintele.

El a infirmat speculaţiile legate de faptul că însăprirea sancţiunilor Uniunii Europene pentru Rusia ar fi fost blocată de către unii dintre participanţii la Consiliu. ”În niciun fel, nu au existat certuri şi, în niciun fel, nu au existat forţări din partea unuia sau altuia dintre membrii Consiliului European. Am citit ceva foarte ciudat, că unii ar fi vrut să aplicăm sancţiuni Rusiei şi cineva i-a salvat pe ruşi. Nici n-a fost vorba de aşa ceva. A fost vorba despre formulări în concluzii şi toată discuţia a mers încolo, încât formulările din concluzii să fie ferme, să reflecte voinţa tuturor celor 28 şi să fie foarte clar pentru Rusia că nu suntem de acord cu această abordare”, a spus Iohannis.

Preşedintele a spus că România este mulţumită cu faptul că în textul final al declaraţiei Consiliului  a fost menţinută sintagma ”all options” care lasă deschisă posibilitatea aplicării de noi sancţiuni în cazul în care Rusia se face vinovată de noi agresiuni îndreptate împotriva populaţiei civile din Siria.

Klaus Iohannis a precizat că unii participanţi la Consiliul European au relatat şi despre ”cazuri foarte concrete de acţiune hibridă” ale Rusiei împotriva unor state UE. ”Nu vorbim aici de intervenţii cu forţa, ci vorbim de intervenţii via social media, adică mediile sociale, via mediile clasice, şi aşa mai departe”, a mai spus Iohannis.

Rusia încearcă să slăbească Uniunea Europeană, au avertizat joi liderii UE, notând că trebuie să rămână uniţi în politicile faţă de Moscova, relatează Reuters.

“Liderii au subliniat tot felul de ostilităţi ruse, de la încălcarea spaţiului aerian până la campanii ale serviciilor de informaţii, atacuri informatice, interferenţă în procesele politice din UE şi din afara ei”, a declarat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, într-o conferinţă de presă.

“Ţinând cont de aceste exemple, este clar că strategia Rusiei este să slăbească UE”, a adăugat el.

“Obiectivul nostru nu este crearea de tensiuni cu Rusia. Pur şi simplu reacţionăm la paşii făcuţi de Rusia. Bineînţeles că UE este pregătită oricând să se implice în dialog, dar nu vom face compromisuri în ceea ce priveşte valorile sau principiile noastre”, a precizat Tusk.

“De aceea am convenit să menţinem direcţia şi, în primul rând, să păstrăm unitatea UE”, a subliniat polonezul.

Liderii UE au convenit şi să ia în considerare toate opţiunile disponibile, dacă armata rusă va continua să comită atrocităţi în Siria.

Şefii de stat şi de Guvern din blocul comunitar nu au menţionat, însă, în concluziile lor că printre aceste opţiuni se numără noi sancţiuni, aşa cum scria în proiectul de declaraţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.